Universitatea Petroşani, grad de încredere ridicat. Instituţia de învăţământ superior din Valea Jiului a primit vizita inspectorilor de la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior. În urma analizării documentelor, Universitatea din Petroşani a primit calificativul „grad de încredere ridicat”.
”În cadrul evaluării instituţionale a avut loc şi întâlniri cu studenţii, întâlniri cu absolvenţii şi întâlnire cu reprezentanţii Universităţii din Petroşani. Peste tot ne-am bucurat de o prezenţă ridicată şi au înţeles importanţa evenimentului. Această acreditare se face odată la cinci ani. A fost acum cinci ani evaluată Universitatea şi anul acesta a fost deplasarea comisiei de evaluare. Consiliul ARACIS a acordat calificativul de grad de încredere ridicat pe care l-am avut şi înainte”, a declarat Prof. univ. dr. ing. Aron Poantă, rectorul UPET
Întregul mediu academic a contribuit la obţinerea acestui calificativ. Nici studenţii şi rezultatele lor nu au fost uitate.
“Obţinerea calificativului grad de încredere ridicat nu a fost o surpriză pentru noi, ne aşteptam la menţinerea acestui calificativ, a fost o reconfirmare a faptului că Universitatea din Petroşani îşi desfăşoară activitatea pentru a-şi îndeplini misiunea de cercetare ştiinţifică, civică şi culturală cu respectarea standardelor de calitate. În această perioadă, de la ultima evaluare am depus eforturi susţinute să ne menţinem la standardele iniţiale şi chiar să le îmbunătăţim. La obţinerea acestui calificativ a contribuit întreaga comunitate academică, toate cadrele didactice porin activităţile desfăşurate, structurile de conducere din universitate, aparatul administrativ care a asigura condiţii optime de desfăşurare a activităţilor şi studenţii care prin rezultatele obţinute şi rpin participări la simpozioane studenţeşti, la aactivităţi culturale şi sportive şi au contribuit la obţinerea acestui caliificativ”, a declarat Conf.univ.dr.ec. Ilie Răscolean, preşedintele Senatului Universităţii Petroşani.
Inspectorii ARACIS au luat în calcul şi baza didactică a instituţiei de învăţământ superior.
“Acest proces de evaluare este extrem de complex, se desfăşoară odată la cinci ani şi are în vedere aprecierea capacităţii instituţiei de a organiza programe de studii pe specializări pe cele trei tipuri de studii, iar pe de altă parte urmăreşte modul în care aceste cerinţe de calitate se erspectă la nivelul fiecărui program de studii. Se evaluează trei domenii principale, capacitatea instituţională, eficacitatea educaţională şi managementul calităţii. Capacitatea educaţională are în vedere structurile administrative şi manageriale, existenţa cartei universitare, regulamentele de funcţionare internă, a sistemului de acordare a burselor, existenţa comisiei de etică şi cele referitoare la baza materială, aici unde universitatea noastră stă foarte bine şi am impresionat comisia de etică”, a declarat Conf.univ.dr.ec. Codruţa Dura.
Programele de studii incluse în monitorizarea ARACIS au fost Inginerie minieră, Calculatoare, Electromecanică, Energetică industrială, Maşini şi Echipamente şi Sociologie. Astfel de evaluări se fac o dată la cinci ani. De această dată, cei de la Universitate nu au mai fost nevoiţi să scoată din visterie undeva la peste 60 de mii de lei pentru acest proces de acreditare. Datorită faptului că sunt parte a unui proiect, costurile au fost suportate de Uniunea Europeană.
Monika BACIU