Val de îmbolnăviri la Mina Vulcan. Mai mulţi angajaţi ai Exploatării Miniere Vulcan din cadrul Complexului Energetic Hunedoara au ajuns la spitalul din localitate. Aceştia acuzau stări febrile, greaţă şi vărsături şi scaun diareic, însă medicii spun că afecţiunile nu se datorează hranei de la unitatea minieră.
“Într-adevăr, luni, au fost patru cazuri în care mai mulţi angajaţi ai minei Vulcan s-au prezentat la spital cu greaţă, vărsături şi scaun diareic, însă nu au necesitat internare. Li s-a efectuat tratamentul de specialitate, li s-au prescris reţete, iar apoi au plecat acasă”, a declarat medicul coordonator al UPU Vulcan Claudiu Valas, directorul medical al unităţii.
Potrivit medicilor, nu există suspiciuni că îmbolnăvirile ar fi fost cauzate de masa servită la unitatea minieră.
“Oamenii nu au fost pe acelaşi schimb, pacienţii nu au relaţionat, îmbolnăvirile nu au relevanţă cu masa de la mină. Probabil au făcut excese alimentare în weekend şi de acolo a pornit totul”, a mai spus sursa citată.
Reprezentanţii unităţii miniere susţin că nu există nicio problemă de acest gen.
Monika BACIU