Vetuța Stănescu: ”Am venit să îi omagiem pe cei care și-au dat viața pentru a pune o pâine albă pe masa familiei”. Ziua Minerului a fost marcată în cursul azi în Valea Jiului. Au fost organizate ceremonii atât la Petroșani cât și la Lupeni.
La aceste ceremonii au luat parte o serie de oficialități care au adus un omagiu, minerilor decedați, prin depunerea de coroane de flori.
Deputatul Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara, a vorbit despre importanța pe care mineritul din Valea Jiului o are în sistemul energetic național și a ținut să le ureze tuturor minerilor care își riscă viața zi de zi atunci când coboară în adâncul pământului, multă sănătate.
Mai mult decât atât deputatul PNL a ținut să îi asigure pe mineri de tot sprijinul și pe viitor.
”Ziua Minerului este pentru oamenii din Valea Jiului un moment de comemorare însă este și un moment de omagiere. Am venit să îi omagiem pe cei care și-au dat viața pentru a pune o pâine albă pe masa familiei. Trebuie să îi omagiem pe cei care practică această meserie și care depun eforturi pentru a menține mineritul în viață. La mulți ani tuturor minerilor, familiilor acestora și tuturor celor care își dedică viața ca România să aibă energie și lumină. Este un moment important atât pentru noi în calitate de politicieni iar Partidul Național Liberal a fost în decursul timpului în permanență alături de mineri, suntem alături de Valea Jiului în ceea ce înseamnă mineritul din Valea Jiului și dovadă stau faptele pe care PNL și ministrul Energiei, Sebastian Burduja le-a făcut pentru ca activitatea în mineritul Văii Jiului să continue”, a declarat deputatul Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara.