Virgil Popescu: ”Acest mix trebuie restructurat”. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a vorbit despre mixul energetic. După părerea oficialului, mixul energetic actual trebuie restructurat, făcând referire, în special, la cărbune. Ministrul Energiei Virgil Popescu a participat la conferința ”Environment – Ideas and solutions for a greener Europe”. La evenoment au luat parte și ministrul Mediului Barna Tanczos, europarlamentarii Cristian Busoi, Marian Jean Marinescu, comisarul european pentru Mediu – Virginijus Sinkevicius.
”Plecăm de unde suntem, de la mixul energetic care a rezistat, care e robust, dar care din păcate sau din fericire trebuie restructurat, având în componența lui: cărbune, energie nucleară, gaze naturale și evident energie verde, un potențial foarte mare în zona hidro. Da, acest mix trebuie restructurat, trebuie să ajungă să îndeplinească dezideratele pe care ni le-am asumat ca țară, acela de reducere a emisiilor de CO2 până la aproximativ 55% până în 2030. Ori când vorbim de neutralitate trebuie să ne gândim foarte serios cum putem ajunge la acest lucru”, a spus ministrul Virgil Popescu.
Astfel,sectorul huilei va funcționa până în anul 2030, urmând ca ecologizarea perimetrelor miniere să se realizeze până în 2032.
”La un faze-out pentru huilă în 2030 cu ecologizare până în 2032. Asta înseamnă că am reușit împreună cu partenerii sociali să ne dăm seama și să conștientizăm că numai așa putem găsi alte joburi pentru oamenii care lucrează acolo, numai așa putem dezvolta această zonă, preocupându-ne de pe acum, impunând ca țintă anul 2030 în așa fel încât să putem găsi soluții viabile pentru zona Văii Jiului”, a mai spus Virgil Popescu.
Ministrul a subliniat că se lucrează la un nou concept, Green City.
”Totodată, lucrăm la un nou concept, pe care vrem să-l replicăm la nivelul întregii țări: amestecul gazului natural cu hidrogen produs din energie regenerabilă, pe care să îl folosim pentru producerea de energie electrică. Mai mult, printr-o posibilă captare a CO2, vrem să îl putem folosi în zona agricolă, în zona de sere. De exemplu, fiind cunoscut că plantele consumă CO2, ducându-ne evident, spre o reducere și mai mare a emisiilor de dioxid de carbon și totodată spre ținta de reducere de până 55% în 2030 al emisiilor de CO2. Este un concept să-i spunem noi „Green City”” a declarat ministrul Energiei.