Zilele municipiului Lupeni – cu și pentru cetățeni. Ediția din acest an a Zilelor municipiului Lupeni a ajuns la final. Pe tot parcursul săptămânii trecute au avut loc zeci de competiții dedicate atât adulților cât și copiilor. La ediția din acest an, Primăria și Consiliul Local al municipiului Lupeni și-au propus să angreneze cât mai mulți cetățeni. Astfel, buna desfășurare a acestei ediții s-a datorat și implicării active a cetățenilor care au răspuns prezent invitației lansată de municipalitate și au luat parte la competițiile sportive.
“Acum, la momentul bilanțului, pot doar să spun că mă bucur că am văzut atât de mulțI cetățeni care au venit alături de noi șI au contribuit la succesul Zilelor municipiului Lupeni. fără prezența acestor cetățeni, cu siguranță, acțiunile pe care noi le-am pregătit nu ar fi fost atât de animate. În definitiv, aceste acțiuni sunt organizate pentru lupeneni, pentru ca oamenii să simtă, o dată pe an, că Primăria și Consiliul Local fac eforturi pentru a le oferi câteva zile mai speciale. Chiar dacă noi nu avem bugetul altor mari primării din țară, încercăm prin resursele disponibile să organizăm manifestări decente, dar care să îi bucure pe lupeneni”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Au etalat cu mândrie portul popular
Lupenenii neaoși și-au scos din dulap portul popular și l-au îmbrăcat, duminică. Pentru ca toți cetățenii din localitate să vadă straiele momârlnăneși, zeci de lupeneni au participat la o defilare a portului popular. Cu mic, cu mare, îmbrăcați în straie tradiționale, lupenenii au defilat prin localitate.
“Cu această defilare s-au încheiat acțiunile dedicate Zilelor municipiului Lupeni. Mă bucur că atât de multă lume ni s-a alăturat. S-a văzut că oamenii sunt mândri să poarte costumele tradiționale momârlănești. Până la urmă este ceva ce ne definește pe noi, ca zonă”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Participanții la paradă au purtat cu fală costumele momârlănești. Cu regret, însă, localnicii spun că obiceiurile șI tradițiile momârlanilor se pierd.
“Eu îl am costumul de la străbunica. Înainte îl purtam mai des, dar acum că vremurile s-au schimbat îl purtăm doar la astfel de ocazii. Mi-ar face plăcere ca și copiii noștri să poarte astfel de îmbrăcăminți. Noi încercăm să le insuflăm aceste tradiții străbune care ne reprezintă pe noi, pe momârlanii din Valea Jiului”, a spus doamna Maria, una dintre participantele la defilarea costumelor tradiționale.
De altfel, la paradă au luat parte și consilieri locali care au îmbrăcat ia. În plus, pe parcursul a trei zile, la Lupeni au avut loc concerte pentru toate gusturile. Artiști locali, dar și invitați de talie națională le-au cântat și i-au încântat pe lupeneni.
Monika BACIU