Zilele municipiului Petroșani, acțiuni pentru promovarea locală. Dincolo de partea comercială, Zilele municipiului Petroșani sunt un bun prilej pentru a promova tradițiile și obiceiurile locale. Autoritățile locale au făcut un obicei din a aduce în prim-plan membrii marcanți ai comunității. În fiecare an, atunci când se organizează Zilele municipiului Petroșani au loc o serie întreagă de evenimente.
“Începând cu anul 2001, au fost organizate Zilele municipiului, acest eveniment reprezentînd o celebrare a tot ceea ce înseamnă Petroșani: tradiții păstrate de strămoși, cultura locală inspirată din munca grea a locuitorilor în subteran și nu în ultimul rând, cetățenii săi, care sunt oameni deosebiți, la fel ca și locurile de care aparțin. Zilele municipiului Petroșani, aflate anul acesta la cea de-a XVIII-a ediție, se vor desfășura în perioada 31.05-02.06.2019. În cadrul acestor manifestări, vor fi organizate acțiuni ce implică participarea locuitorilor municipiului Petroșani de la cei mai mici la cei cu vârste venerabile. Se are în vedere organizarea de activități precum Parada costumelor de carnaval și parda absolvenților claselor a XII-a”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Vor fi organizate concerte de muzică populară și ușoară, în deschidere fiind promovați soliști vocali, formații locale, apoi vor concerta formații de renume din țară. Suma alocată pentru organizarea celei de-a XVIII-a ediții a Zilelor municipiului Petroșani este de 113.500 lei. La final, totul va culmina cu un foc de artificii și lasere.