.Index Actualitate Administratie

A.D.I. Dezvoltare aşteaptă OK-ul Ministerului Justiţiei

vjA.D.I. Dezvoltare Valea Jiului aşteaptă acceptul Ministerului Justiţiei pentru rezervarea numelui. Actul constitutiv pentru ADI Dezvoltare a fost finalizat de reprezentanţii Primăriei Petroşani şi a fost transmis tuturor autorităţilor locale din Valea Jiului. Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi a avut iniţiativa de a realiza o asociaţia de dezvoltare intercomunitară la nivelul Văii Jiului pentru atragerea de investitori. Actul constitutiv şi statutul au fost finalizate, iar acum mai sunt de îndeplinit câţiva paşi. Ministerul Justiţiei, trebuie să îşi dea acceptul pentru numele asociaţiei.

 

“În ceea ce priveşte asociaţia de dezvoltare comunitară Poli de Creştere Valea Jiului Primăria municipiului Petroşani a realizat actul constitutiv şi statutul asociaţiei care a fost transmis celorlalte primării din Valea Jiului pentru a fi studiate şi pentru a ne transmite următoarele observaţii. Termenul pentru transmiterea observaţiilor a expirat, presupun ca atare că nu există observaţii sau obiecţiuni în ceea ce priveşte obiectul şi celelate elemente ale actului constitutiv şi ale statutului, s-a transmis de două săptămâni la Ministerul Justiţiei o solicitare pentru rezervarea dnumirii asociaţiei, aşteptăm să primim rezervarea de numire şi sper să o primim până la şedinţa ordinară din 30 iulie ca să putem să intrăm în Consiliul Local cu aprobarea actului constitutiv şi a ststutului”,  a declarat Adrian Negoe, secretarul Primăriei Petroşani.

 

După acest pas, fiecare consiliu local din Valea Jiului va trebui să adopte actul constitutiv, iar apoi se va trece la activitatea pentru care asociaţia a fost creată şi anume atragerea de investitori în zonă.

 

“Ar urma ca toate primăriile din Valea Jiului să aprobe actul constitutiv şi statutul şi să se întrunească adunarea generală a acţionarilor  cu reprezentanţii votaţi de toate consiliile locale şi efectiv să se constituie comitetul director, să se numească un cenzor şi să îşi înceapă activitatea asociaţia pentru care a fost constituită, respectiv atragerea investitorilor în Valea Jiului pentru crearea de locuri de muncă, pentru că acesta este scopul primordial al acestei asociaţii”,  a mai spus sursa citată.

 

Singura problemă constă în atragerea investitorilor prin oferirea de facilităţi. Oricât ar dori municipalitatea să acorde facilităţi potenţialilor investitori, acest lucru nu este posibil din cauza legilor în vigoare.

 

“Facilităţi vor putea primi destul de puţine pentru că suntem încorsetaţi într-o mulţime de legi care efectiv nu prea lasă consiliile locale să acorde facilităţi, facilităţi sunt foarte puţine care se pot da pe codul fiscal, pe de altă parte Consiliul Concurenţei cu o legislaţie foarte dură te constrânge şi nu poţi să vii cu o hotătâre de consiliu prin care să dai în folosinţă gratuită terenuri unor firme, nu există aşa ceva. Asociaţia va putea să facă lobby pentru Valea  Jiului şi a pune pe tapet investitorilor o listă a terenurilor de care beneficiem. Dacă noi nu facem asta nu va face nimeni pentru noi că nimeni nu ne vrea binele”,  a mai subliniat Negoe.

 

Cei din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Valea Jiului vor avea misiunea de a căuta investitori oriune. Aceştia vor putea participa şi la târguri de profil din străinătatea.

 

“E destul de greu că în altă ţară va putea avea un birou, dar în altă parte ar putea avea, dar ar trebui ca aparatul asociaţiei şi consilile locale să se zbată pentru a găsi toate oportunităţile care pot fi oferite, iar asociaţia să găsească oportunitatea de a participa la târguri chiar şi internaţionale”,  ne mai spune juristul Primăriei Petroşani.

 

Cel mai valoros teren al municipalităţii petroşănene este cel de la Livezeni. Aici potenţialii investitori au acces la toată infrastructura necesară. Deocamdată terenul este disputat şi de cei de la Aninoasa. n cazul în care instanţa va admite solicitarea celor de la Aninoasa, municipiul Petroşani nu doar că va pierde din suprafaţă ci va pierde şi încasări la bugetul local care vin de la agentii comerciali care îşi desfăşoară activitatea în zonă.

 

“În afară de cel de la Livezeni nu prea avem terenuri, dar nu sunt în zone atât de bune ca acela, cu ieşire la infrastructură, aproape toată infrastructura este acolo. Nu avem altul la fel de valoros şi la fel de întins”, mai spune Negoe.

 

Odată realizată această asociaţie, edilii din Valea Jiului vor vorbi într-un singur glas când vine vorba de atragerea de firme private.

 

“Va fi destul de greu pentru că fiecare primărie va fi interesată să îşi aducă în oraşul ei investitorul. Fiecare primar şi consiliu local va lupta puţin pentru el şi pentru toată Valea. Nu avem nicio solicitare din partea vreunui investitor”; a conchis reprezentantul Primăriei Petroşani.

 

Fără investitori reali, Valea Jiului este condamnată la sărăcie. Mineritul este o activitate care se restructurează an de an şi unde subvenţiile guvernamentale merg către închiderea capacităţilor de producţie şi nicidecum spre menţinerea lor. În ceasul al treisprezecelea, edilii au realizat că, dacă nu se ajută singuri, nu îi ajută nimeni şi s-au pus pe conceput planuri de atragere a fondurilor europene sau a oamenilor potenţi financiar, pentru care se pregătesc terenuri numai bune pentru dezvoltarea unor afaceri.

 

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.