.Index Actualitate

Concedieri pentru economii

Complexul Energetic Hunedoara face concedieri colective pentru a realiza economii. 12 septembrie este data la care sute de angajați ai Complexului Energetic Hunedoara vor intra în preaviz. Începând de astăzi (luni-n.r.), 809 persoane de la CEH numără zilele până la disponibilizare. Potrivit celor de la CEH, concedierea oamenilor duce la economii de două milioane de lei lunar.

“Potrivit Virginiei Popescu, director financiar CEH, în urma acestui plan de disponibilizări se va face o economie de 2 milioane de lei la fondul de salarii”,  se arată în informarea Ministerului Energiei.

Comitetul de Coordonare pentru Activitatea Minieră s-a reunit, sub pentru a analiza criteriile care au stat la baza întocmirii listelor pentru disponibilizare. Secretarul de Stat Corina Popescu le-a cerut membrilor celor două grupuri de lucru, Huilă, respectiv Lignit, să prezinte un raport complet și să facă o analiză continuă, în ceea ce privește criteriile pe baza cărora au fost întocmite listele de disponibilizări în cadrul celor două companii, Complexul Energetic Hunedoara, respectiv Complexul Energetic Oltenia.

„În Comitetul de Mine ne-am asumat niște măsuri. Prima și cea mai importantă era restructurarea. S-a aprobat și numărul angajați ce vor fi disponibilizați și a fost aprobată Hotărârea de Guvern pentru veniturile de completare. Așteptările noastre sunt acelea de a nu pierde forța de muncă implicată direct în procesul de producție, ci de a încerca prin aceste disponibilizări să reducem presiunea pe costul de producție. Aș dori să știu care sunt principiile în baza cărora se completează lista pentru disponibilizări și care este structura personalului care merge pe această listă. Aș vrea să știu și care este procentul între disponibilizările din partea minieră și cele din partea de energie electrică. Noi am aprobat modificarea Ordonanței 36/2013, am spus că este bine pentru oamenii care se disponibilizează și mai au o perioadă scurtă până la pensie să existe acest venit de completare, dar nu aș vrea ca acest moment să fie folosit ca oportunitate pentru unii de a pleca cu o sumă de bani din companie”, a declarat Secretarul de Stat Corina Popescu.

Cosmin Chiuzan, directorul general al CEH, a subliniat că au fost mai multe crtierii, iar începând de astăzi 809 persoane sunt începând de astăzi în preaviz.

“Am selectat oameni din fiecare categorie, inclusiv dintre cei care mai au puțin până la pensionare. Au fost mai multe criterii, unul dintre criterii fiind “la cerere”. În total, lista cuprinde 809 angajați care vor fi disponibilizați. Recunosc, sunt și oameni buni care vor pleca, sunt și din conducerea companiei și din mâna de lucru efectivă. Pe data de 12 septembrie începe preavizul, ultima zi de muncă va fi 7 octombrie, iar încetarea contractului individual de muncă va fi la data de 8 octombrie. În acest moment, Complexul Energetic Hunedoara are 5.883 de angajați” a declarat Cosmin Chiuzan, directorul CEH.

Potrivit Virginiei Popescu, director financiar CEH, în urma acestui plan de disponibilizări se va face o economie de 2 milioane de lei la fondul de salarii.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.