.Index Actualitate Politica

Cristina Prună alături de minerii din Valea Jiului

Cristina Prună alături de minerii din Valea Jiului. Deputatul bucureștean este singurul parlamentar din afara județului Hunedoara care în decursul anilor a fost alături de minerii din Valea Jiului. Și în aceste momente grele în care peste 100 de mineri s-au blocat în subteran, deputatul încearcă să le vină în sprijin.

“Sunt alături cu gândul de familiile minerilor care au recurs la gestul extrem de a se închide în mine pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la viitorul acestor oameni din Valea Jiului. Guvernul PSD-ALDE și-a bătut joc de minerii de la CE Hunedoara: i-a lăsat să muncească în condiții improprii, încă nu avem o soluție cu privire la restructurarea companiei pentru ca activele viabile să fie salvate iar Viorica Dăncilă, cea care este alături de fiecare român dar numai în pozele de campanie, nu a fost capabilă să rezolve situația de la CEH.Deja 10 mineri au fost transportați la spital. Solicit atât PSD cât și PNL să dea dovadă de responsabilitate pentru ca acești oameni care zeci de ani au ținut în spate sectorul energetic să nu ajungă să recurgă la astfel de gesturi radicale pentru a le aminti mai-marilor țării că există și ei pe lumea aceasta. Valea Jiului merită o șansă să se dezvolte. Avem nevoie de fonduri europene pentru infrastructură și de măsuri fiscale pentru a atrage investitori în acestă zonă. Locuitorii Văii Jiului trebuie să aibă un viitor aici!”, precizează deputatul USR Cristina Prună.

Leave a Reply

Your email address will not be published.