.Index Actualitate

Declarație de presă Petre Nica

Candidatul PMP la Senatul României, Petre NICA, a făcut următoarea declarație de presă: Demagogia nu va încălzi caloriferele locuitorilor din Valea Jiului

Locuitori ai județului Hunedoara suntem cu toții, indiferent de locurile noastre de muncă, iar demagogia politică pe subiectul agentului termic nu va încălzi niciodată locuințele hunedorenilor, însă rămâne din păcate un agent electoral.

Complexul Energetic Hunedoara, furnizorul agentului termic, se află în insolvență, iar salvarea acestuia de la faliment este imposibilă. Acest detaliu nu îi alarmează  însă pe cei care beneficiază de taxele și impozitele provenite de la salariații societății, respectiv administrațiile publice locale. Este posibil să fie păstrată o parte din activitatea minieră și energetică doar dacă primăriile nu continuă să ceară agent termic fără ca acesta să fie plătit așa cum s-a întâmplat în anii prcedenți. Această practică a generat datorii ale societăților de distribuție a agentului termic, aflate în subordinea consiliilor locale, care au depășit suma de 30 de milioane de euro. Ce putea face CEH cu acești bani este ușor de observat dacă aducem în atenție că această sumă ar fi putut finanța conformările la condițiile de mediu atât pentru Termocentrala Paroșeni cât și pentru o parte din Termocentrala Mintia. Totodată, primarii localităților trebuie să înțeleagă că Valea Jiului are nevoie să devină un întreg, nu o zonă în care – prin împărțirea teritorială – se gestionează bugetele unor localități în care condițiile de trai sunt la nivel de comună, iar impozitele la nivel de municipiu. Aceiași factori de decizie e obligatoriu să conștientizeze că reabilitarea rețelelor de transport și distribuție a agentului termic și nu dezafectarea acestora pot determina rentabilizarea economică a termocentralelor. Și, deloc lipsit de importanță și de realitate, numirile conducătorilor din energie și minerit trebuie excluse din fișa postului de primar, parlamentar sau orice alt om politic.

Termoficarea trebuie să fie factorul de rezistență al termocentralelor din Hunedoara și al mineritului din Valea Jiului atâta timp cât investițiile și locurile de muncă promise în campaniile electorale nu au devenit realitate. Când autoritățile publice locale vor conștientiza acest lucru înseamnă că au înțeles că și de ele depind locurile de muncă din minerit și energie, dar și toate celelalte locuri de muncă generate pe orizontală de aceste activități.

A opta în Valea Jiului, dar și în Deva, pentru încălzirea scumpă cu gaz metan în detrimentul încălzirii ieftine cu cărbune este o sfidare la adresa comunității hunedorene care s-a dezvoltat pe această resursă minerală, cărbunele. Cele două termocentrale, Mintia și Paroșeni, au fost proiectate pentru a funcționa cu huilă din Valea Jiului, nu cu cărbune din import, iar încălzirea centralizată asigurată de către acestea trebuie să redevină pentru administrațiile publice locale o prioritate și nu un  subiect electoral de scandal.

NU există locuință cu centrală termică de apartament racordată la gazul metan care să beneficieze de încălzire fără să-și achite factura scadentă la consumul de gaz. Au existat și există însă locuințe care chiar dacă nu au achitat facturile către furnizorii de energie termică – societățile de termoficare care au contracte cu termocentralele – au continuat să beneficieze de agentul termic.

Și atunci, în această situație, suntem dispuși să facem un efort comun să susținem locurile de muncă și resursele din județul Hunedoara sau continuăm să acceptăm demagogia politică?

BIROUL DE PRESĂ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.