Eroii au fost comemorați de comunitatea din Petroșani

Eroii au fost comemorați de comunitatea din Petroșani. La Cimitirul Eroilor miliari căzuți în luptele din Marele Război a avut loc, astăzi, în ziua în care creștinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului, un eveniment de cinstire a bravilor luptători. În acest loc emblematic din Petroșani – Cimitirul Eroilor, se odihnesc o serie întreagă de soldaţi, atât români, cât şi de altă naţionalitate, martiri ai luptelor din Marele Război al Reîntregirii Neamului, considerând că e o datorie de onoare a noastră să îi comemorăm şi să le arătăm respectul cuvenit, cel puţin o dată pe an, atunci când este ziua eroilor.

”Suntem din nou împreună, în Cimitirul Eroilor, într-o zi de mare sărbătoare, pentru noi toți. În acest cimitir unde își dorm somnul de veci acești eroi, mulți dintre ei necunoscucuți, dar cu siguranță, recunoscuți în împărăția cerurilor. Acești oameni și-au dat viața pentru țară, pentru acest popor și pentru familiile lor, și, cu credința în Dumnezeu au plecat la luptă pentru a-și atinge acest vis frumos de a avea o țară numită România. Astăzi, dacă noi putem să spunem că suntem urmașii lor, se datorează sacrificiului pe care ei l-au făcut pentru țară. Este de datoria noastră să le purtăm respectul cuvenit și să îi pomenim”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Anual, de Ziua Înălţării Domnului, la Petroşani, memoria eroilor este cinstită prin ceremonii religioase ce au loc la Cimitirul Eroilor.Ziua Eroilor este o sărbătoare națională din România pentru comemorarea bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate. În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.