Hidroelectrica vrea să continue lucrările din Defileul Jiului

Hidroelectrica vrea să continue lucrările din Defileul Jiului. Compania vrea să continue lucrările hidrotehnice din Defileul Jiului, conform unor documente care sunt publicate pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

Amenajarea hidroenergetică de pe Jiu presupune construirea unui baraj şi a unei microhidrocentrale la Livezeni şi a 2 centrale hidroelectrice la Dumitra şi Bumbeşti Jiu. Lucrările au început în 2004 şi sunt realizate în proporţie de aproape 90 %. Costurile sunt estimate între 150 şi 200 de milioane de euro. Proiectul a fost blocat de Justiţie în 2017 întrucât nu avea studiu de impact asupra mediului.

Pe site-ul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului au fost postate completări ale memoriilor de prezentare, unul pentru continuarea lucrărilor la amenajarea hidroenergetică de pe Jiu, al doilea pentru punerea în siguranţă a lucrărilor.

Specialiștii de mediu au concluzionat chiar într-un raport al Ministerului Mediului privind Defileul Jiului că proiectul de construcţie a barajului şi hidrocentralei va avea un impact negativ asupra habitatelor peştilor şi vidrelor.

„Darea în folosinţă a barajului va reduce capacitatea Jiului de a suporta o populaţie viabilă de peşte. O urmare directă a acestei acţiuni, ecosistemul acvatic al Jiului aflat în aval de baraj va fi dispariţia capacităţii Jiului de a asigura dezvoltarea populaţiilor de hidrobionte şi implicit a celei de vidră”, se arată în raportul Ministerului Mediului privind Defileul Jiului.

Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Amenajarea Hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbești” au fost aprobați prin HG nr. 10/2003, iar lucrările au demarat în anul 2004. Era vorba despre realizarea a două hidrocentrale mai mari (CH Bumbeşti şi CH Dumitra) şi a unei microhidrocentrale (Livezeni). Puterea instalată a turbinelor din aceste hidrocentrale este de 65 MW, iar lucrările se refereau şi la aducţiuni de apă şi lucrări de consolidare şi baraje. 155 de milioane de euro era valoarea proiectului. Acesta a fost finalizat în proporție de 98% până când Curtea de Apel București a stopat lucrările.

Leave a Reply

Your email address will not be published.