Sistem de iluminat public modern la Petroșani

Sistem de iluminat public modern la Petroșani. În cursușl acestei zile a fost aprobată în ședința de Consiliu Local al Municipiului Petroșani participarea Municipiului Petroșani la Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public. Prin acest program se urmărește modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public de pe raza localității.

”Sistemul de iluminat public din municipiul Petroșani va fi complet modernizat printr-un program finanțat prin Administrația Fondului de Mediu. Prin implementarea acestui program, factura la energie electrică va scădea considerabil, în timp ce eficiența va fi mult mai mare, iar sistemul de iluminat public existent va fi extins. Astfel, se vor monta 1339 de aparate de iluminat stradale noi, cu aproape 200 în plus față de vechile corpuri de iluminat public, în timp ce consumul și costurile se vor reduce cu aproape 80%. Am aprobat, vineri, în Consiliul Local, participarea Municipiului Petroșani la Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public. Obiectivul general al proiectului este modernizarea sistemului de iluminat public, prin implementarea de soluții ecologice, în spiritul eficienței energetice. Valoarea totală a investiției este de 5, 114 milioane de lei, contribuția Primăriei Municipiului Petroșani fiind de 114.314 lei”, arată Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.

Nu mai puțin de 1339 de aparate de iluminat stradale noi vor fi montate iar consumul și costurile vor scădea cu 80%. Valoarea totală a investiției depășește cinci milioane de lei iar municipalitatea de la Petroșani trebuie să contribuie cu suma de 114.314 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.