Străinii cauta oaze de linişte şi tradiţie

offroadInteresaţi de istoria şi de arta tradiţională a zonei. Tot mai mulţi turişti din ţară şi nu numai sînt interesaţi să vină în Valea Jiului pentru a cunoaşte istoria şi arta populară a momîrlanilor. Sunt mulţi dintre aceştia care aflîndu-se poate doar în trecere prin zona noastră au rămas îndrăgostiţi de meleagurile Văii.

Primii turişti pe care i-am întîlnit au fost o mare familie de off-road-eri care cutrieră ţara de ani de zile în căutare de senzaţional dar şi de istoria locurilor unde poposesc. Astfel ie au rămas cîteva zile pe proprieattea unui momîrlan tocmai pentru a cunoste mai bine obiceiurile şi datinile locului.

„Am trecut de mai multe ori prin Valea Jiului dar este pentru prima dată cînd ne oprim pentru cîteva zile. Este foarte frumos aici la acest om în curte. Ne place ca totul este foarte rustic şi tot ceea ce mîncăm este proaspăt scos din grădină. Mai mult decît atît am învăţat să facem tot felul de obiecte de artizanat care acasă la noi şi chiar în străinătate se pot vinde cu sute de euro. Aceşti momîrlani sînt însă foarte modeşti iar tot ceea ce fac ei este doar pentru decor şi pentru ca oamenii să vadă şi să înveţe arta populară a zonei. Suntem foarte impresionaţi de toată munca pe care aceşti oameni o depun în fiecare zi pentru ca să nu le lipsească nimic de pe mese. Dar poate cel mai interesant lucru pentru noi a fost că am stat cîteva zile la stana cu oile unde nu am avut nici curent şi nici apă potabilă. Aceşti oameni sînt într-adevăr speciali în ceea ce fac”, ne spune o turistă din Cluj.

Pe lîngă toate aceste lucruri turiştii mai sînt interesaţi şi de muzeele care au fost create pentru ca turiştii să poată admira tradiţia momîrlanilor.

Primul astfel de muzeu este  localizat în curtea bisericii Sf. Varvara și este deschis de anul trecut. Aici, cei de la Descoperă.ro au întîlnit doi momîrlani autentici, Petru Itiescu și Petru Olaru, de 85 și 88 de ani. Erau îmbrăcați în portul popular, hainele lor fiind parcă luate din muzeu: cioareci albi, strîmţi, din lină, cămașă albă cu linii subțiri colorate, orizontale, brîu lat din piele, opinci din piele, cu vîrf ascuțit, sau cizme, în cazul tinerilor. Cultura momârlănească încă păstrează tradiții populare pagine precreștine, precum îngropatul morților în curtea casei, nedeile, colindul Pițărăilor din Ajunul Crăciunului, o serbare care își are originile în perioadele dacilor sau spovedirea la brad, cînd momîrlanul se închină lîngă brad, după ce a îngenunchiat, îl îmbrățișează și își spune păcatele; dacă nu găsesc nici un brad în apropiere, momîrlanii pot efectua acest ritual la orice copac, considerîndu-i sacri. De asemenea, înainte de a tăia un copac, aceștia se închină lui și îl sărută. Cu toate acestea, au fost deschiși creștinării și sunt foarte apropiați de biserică. Muzeul sau casa momârlănească are două încăperi și aduce aminte de arhitectura dacică, cu o fundație din piatră, pereți din bîrne de lemn, puse orizontal, izolație din pămînt galben, bălegar de cal și paie, pusă peste nuiele și acoperiș din șindrilă. Muzeul-casă este inițiativa preotului Octavia Pătrașcu, aceasta fiind adusă de pe dealurile zonei Livezeni direct în curtea bisericii Sfînta Varvara. Aici au venit și cei din familia Gălățăn (nume des întîlnit printre momîrlani) pentru a se ocupa de celălalt muzeu al momîrlanilor. În muzeu sînt expuse un război de țesut, fuse, lămpi cu petrol, vase din lut sau o ladă de zestre. O altă caracteristică a momîrlanilor este invitația la nuntă: un membru al celor două familii era trimis să meargă călare prin sat și trebuia să le ofere celor invitați „plosca de nuntă”, plină cu țuică, din care ei trebuiau să ia o înghițitură dacă acceptau invitația. O altă parte a muzelui o constituie stîna din lemn de brad nemțesc din perioada regelui Ferdinand, adusă tot de pe munte. Stîna parcă este o adevărată mașină a timpului care duce turișii cu zeci de ani în urmă, cînd cojocul, untarul și căldarea sînt lucruri obișnuite. În ceea ce privește moartea, momîrlanii o privesc într-un fel propriu: din cauză că aveau casele departe de cimitire, înmormîntările se făceau în curțile caselor. Prin această tradiție îi lega de casă, refuzînd să o vîndă pentru că rudele lor erau îngropate în cimitirul din curte și nu voiau să le abandoneze și să le vîndă unor străini. Un alt obicei este legat de moartea flăcăilor, momîrlanii fixînd un brad împodobit lîngă mormînt.

Pe lîngă acest muzeu mai exista şi Muzeul Momîrlanului care este situat în Petroşani pe strada Slatinioara unde  soţii Elena Mălinesc şi Petru Gălăţan sînt momîrlani din Livezeni şi respectiv Dâlja Mare, sate din jur care au fost încorporate în municipiul Petroşani. Au lucrat la mină pînă la pensie, dar au crescut şi animale, ca momîrlanii. Într-o casă de lemn cu arhitectură tradiţională din curtea casei, au amenajat un muzeu cu obiecte adunate numai din satele de momîrlani, multe de o rară frumuseţe, despre care pot spune cu precizie cum se folosesc, căci sunt foarte buni cunoscători ai culturii locale. Hotărîţi să lupte pentru păstrarea tradiţiilor încă vii, organizează nedeia de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi pleacă cu piţărăii de Crăciun la urît, prin Asociaţia „Bujor-de-Munte” Petroşani 2009 pe care au înfiinţat-o, căci aceste sărbători îi adună împreună pe localnici, ducînd obiceiurile vechi în viitor. Momîrlanilor le plac obiceiurile comunitare, cărora le dau o deosebită amploare. Înmormîntarea, nunta, nedeia sînt sărbători cu sute de participanţi, mai bine zis, la care participă toţi, cu mic, cu mare. Nu e de mirare că Elena Mălinesc a ales să expună nunta într-una din cele două încăperi ale căsuţei care adăposteşte Muzeul. În interiorul bătrînesc, în care a păstrat cu sfinţenie obiectele bătrînei care le-a lăsat moştenire casa, a expus costume de sărbătoare astfel încît să reprezinte mîrîi, naşii, bătrînii, chemătorii. Plosca împodobită cu care sunt invitaţi la nuntă, instantanee de la diferite nunţi, patul împodobit şi ladă de zestre plină de obiecte textile: lepedeie cu ciptă, căpătîie, şterguri, pricoiţe, ţeprag, pătureică, plocad şi desagi frumos ţesuţi, sugerînd zestrea miresei, completează expunerea. Păpuşile îmbrăcate în port, manechine în miniatură, amintesc de copiii care se amestecă printre nuntaşi. Încăperea a doua este consacrată muncii. Războiul de ţesut, furca de tors, cămaşa de cînepă şi podişoarele cu vase de bucătărie reprezintă ocupaţiile feminine. O sarică de cioban expusă, original, pe un cuier de lemn, împreună cu obiecte care se găsesc la stîna, sugerează ocupaţia principală a momîrlanilor.

Pe lîngă turiştii romani sunt foarte mulţi turişti străini care au început să vină şi să caute toate aceste lucruri care pentru ei reprezintă o oază de linişte şi de puritate sufletească.

Monika BACIU

 

 

 

1 Comment


Leave a Reply

Your email address will not be published.