.Index Turism

  TS 3 atrage mii de turişti. 2000 de persoane au folosit noul telescaun în două săptămâni

1975118_708015415962173_7171462265170288306_n2000 de turişti în Parâng. Noul telescaun din staţiunea montană Parâng atrage mii de turişti. În vacanţa de iarnă mii de persoane au folosit instalaţiile pe cablu din staţiunea montană. În cele două săptămâni, 2000 de turişti s-au aflat în perla turismului din Valea Jiului.

“Din ajun de Crăciun şi până ieri în Masivul Parâng au urcat aproximativ 2000 de oameni şi poate numărul ar fi fost mai mare dacă în Parâng ar fi fost mai multe locuri de cazare decât are la acest moment, însă 2000 de oameni într-o minivacanţă de sărbători este o cifră bună”,  a declarat Nicu Taşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Petroşani.

 

Potrivit autorităţilor locale numărul celor ce au ales anul acesta staţiunea montană este mai mare faţă de anul trecut.

 

“Cu siguranţă este un număr mai mabre şi nu s-au mai făcut cozi la telescaun aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi pentru că telescaunul nou a fost exploatat foarte bine şi a dus foarte mulţi turişti în munte astfel că accesul a fost mai facil şi telescaunul vechi şi-a făcut treaba, dar capacitatea de transport a telescaunului vechi este net inferioară celui nou”,  a mai subliniat sursa citată.

 

O călătorie cu telescaunul costă 10 lei pentru adulţi şi 7 lei pentru copiii sub 12 ani. O călătorie dus-întors îi costă pe adulţi 15 lei, iar pe copii 10 lei. Cei interesaţi pot face şi abonamente. Astfel, o jumătate de zi va costa 40 de lei pentru aduţi  şi 28 de lei pentru copii. Tarifele se aplică începând cu data de 1 decembrie şi au inclusă şi taxa montană.

Monika BACIU

sursa foto Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.