10.000 de pensionari din Hunedoara vor avea pensii mărite

Peste 10.000 de pensionari din județul Hunedoara, vor beneficia din această lună, de pensii mărite. Este vorba de pensionarii care beneficiază de pensia minimă. Celor peste 10.000 de pensionari din județul Hunedoara li se vor mări veniturile cu 120 de lei.

“Sunt peste 10.000 de pensionari care beneficiază de pensia minimă. Mulți dintre aceștia nu au lucrat niciodată. În județul Hunedoara sunt 140.000 de pensionari”, a declarat Ionel Ciobanu, directorul Casei Județene de Pensii Hunedoara.

Potrivit reprezentanților Casei Județene de Pensii, județul Hunedoara este fruntaș în ceea ce privește nivelul pensiilor.

“Pensionarii minerii și siderurgiștii ne clasează pe primele locuri în topul județelor cu cele mai mari pensii”, a mai precizat sursa citată.

Beneficiaza de pensie sociala minima garantata pensionarii sistemului public de pensii cu domiciliul in Romania, indiferent de data inscrierii la pensie, daca nivelul cuantumului pensiei se situeaza sub nivelul pensiei sociale minime garantate. Din 01.02. 2017 nivelul pensiei sociale minim garantate este de 520 lei. Potrivit datelor Ministerului Muncii, cuantumul acesteia a fost majorat cu 30%, iar de indemnizația socială pentru pensionari urmează să beneficieze 1.022.168 de persoane.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published.