.Index Actualitate

1,6% – contribuția reală a CEH la Sistemul Energetic Național

1,6% – contribuția reală a CEH la Sistemul Energetic Național. 1,6% este contribuția termocentralelor din cadrul Complexului Energetic Hunedoara la Sistemul Energetic Național. La nivel declarativ, CEH contribuie cu 5% la menținerea în funcțiune a Sistemului Energetic Național. Practic, documentele celor din minister sunt contrazise de realitate. Termocentralele Paroșeni și Mintia au contribuit doar cu 1,6 procente la producția de energie, în perioada de vârf din acest an.

Cele două termocentrale beneficiază de un ajutor pentru a contribui la SEN. Potrivit e-nergia.ro, cele două termocentrale au produs, în momentele în care România a importat masiv energie, doar 1,6% din producţia naţională. Au produs, în primele 20 de zile din an, la o putere orară de 120 MW, deşi puterea pe care o putea solicita, prin lege, Dispeceratul Energetic Naţional, era de 400 MW.

„În perioada 1 ianuarie 2019 – 20 ianuarie 2019, CTE Mintia a funcţionat cu puteri medii zilnice între 53 MW şi 168 MW, iar CET Paroşeni cu puteri medii zilnice între 0 MW şi 121 MW. În perioada 1 ianuarie 2019 – 20 ianuarie 2019, cantitatea de energie produsă de CTE Mintia a fost de 47.880 MWh, iar cea produsă de CET Paroseni a fost de 9.281 MWh. La nivelul SEN, energia produsă în primele 20 de zile de către CE Hunedoara a fost de 57.161 MWh, asigurând în acest fel 1,6 % din total producţie” a transmis DEN, potrivit e-nergia.ro.

Producția de energie a celor două termocentrale a fost mult mai mică decât puterea instalată și necesarul minim pe care trebuie să îl asigure, respectiv 400 de MW, potrivit hotărârii de Guvern emise anul trecut.

CEH trebuie să asigure serviciile de sistem până în 2020. Complexul Energetic Hunedoara trebuie să asigure serviciile de sistem până în anul 2020. 

“Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA este unul dintre operatorii economici din domeniul utilităţilor din portofoliul Ministerului Energiei şi unul dintre producătorii de energie electrică care cu o capacitate instalată de 1.225 MW asigură o cotă de circa 5% din totalul producţiei naţionale de energie electrică, fiind cel mai mare producător de energie electrică din partea de nord-vest a României. Necesitatea asigurării securităţii aprovizionării cu energie electrică produsă prin utilizarea cărbunelui energetic din Valea Jiului şi din alte surse din ţară, precum şi a creşterii nivelului de adecvenţă a Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN) au rezultat din studiul realizat de operatorul de transport şi sistem CNTEE Transelectrica SA, studiu intitulat Planificarea operaţională a funcţionării SEN în iarna 2016-2017”, arată documentul în baza căruia s-au acordat servicii de sistem Complexului Energetic Hunedoara.

CEH are însă o serie de obligații de îndeplinit, precum cea de a a furniza servicii tehnologice de sistem de către Operatorul de transport şi sistem la o valoare a puterii electrice de cel puţin 400 MW, în condiţiile reglementărilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în vederea menţinerii nivelului de siguranţă a Sistemului Electroenergetic Naţional. Transelectrica achiziționează serviciile de sistem tehnologice de la societățile producătoare de electricitate în baza unei proceduri reglementate de ANRE. Practic întreaga valoare a serviciilor de sistem achiziționate de la producători (cu excepția componenței de energie activă pentru acoperirea pierderilor în RET) este refacturata de Transelectrica SA furnizorilor de energie electrică licențiați de ANRE care beneficiază în final de aceste servicii.

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.