Proiect de zeci de mii de lei, la Şcoala Generală Numărul 7 din Petroşani. Unitatea de învăţământ din localitate a câştigat un proiect cu o valoare de 80 de mii de lei şi care prevede dotarea cu unui laborator de informatică. Cu aceast prilej, reprezentanţii instituţiei vor marca 40 de ani de existenţă.
“În momentul de faţă lucrăm la una din marile realizări a echipei noastre manageriale sprijinită de o anumită firmă care se va vedea la data de 10 februarie. Este vorba despre implementarea unui proiect de peste 800 milioane de lei vechi în unitate. Este un proiect prin care şcoala noastră doreşte să aniverseze împlinirea a 40 de ani de activitate. Anul şcolar 2014-2015 Scoala 7 din Petroşani a împlinit vîrsta de 40 de ani, este o şcoală tînăra deschisă spre tot ceea ce înseamnă frumuseţea viitorului dar şi prin ceea ce înseamă obligaţia prezentului”, a declarat Vasile Pop, directorul Şcolii Generale numărul 7 din Petroşani.
De-a lungul celor 40 de ani, în unitatea de învăţământ au fost formate generaţii de succes, iar procesul didactic continuă.
“Ne mîndrim şi prin faptul că în momentul de fată avem absolvenţi care sunt pe aceeaşi parte a baricadei alături de noi, fiind profesori. Avem absolvenţi care sunt profesori universitatri, avem absolvenţi cu funcţii la nivel naţional în alte state şi cel mai mare merit al şcolii noastre avem cetăţeni frumoşi ai Petrosaniului care nu ne-au făcut niciodată de rîs care s-au comportat aşa cum îi stă bine unui membru ai comunităţii noastre şi care au sărit în ajutorul aproapelui indiferent de la ce şcoală a fost. Ne place să spunem că şcoala noastră este o casă atuturor posibilităţilor”, a mai precizat sursa citată.
Anul trecut instituţia de învăţământ a mai fost dotată cu sisteme de calcul moderne.
Monika BACIU