.Index Actualitate

SUP, stoc intangibil în caz de calamitate

medUn nou cutremur de mare intensitate va zgudui România. Cel puţin asta spun seismologii, care nu pot preciza cînd va avea loc acest fenomen. În caz de calamităţi naturale spitalele ar trebui să aibă un stoc de medicamente. La Petroşani, există acest stoc unde sunt depozitate medicamentele strict necesare.

 

“În conformitate cu prevederile legale spitalul trebuie să aibă ceea ce în limbajul nostru este acel stoc intangibil care trebuie să fie în permanenţă la farmacie. În general acest stoc intangibil se păstrează şi conţine medicamentele de necesitate”, a declarat managerul ŞUP, medicul Alin Vasilescu.

Teoretic acel stoc este intangibil, însă la evenimentele de la mina Petrila, din anul 2008 a fost nevoie de utilizarea medicaţiei.

“Ultima dată cînd am fost nevoiţi să ne atingem de medicamentele din acel stoc a fost atunci cînd a fost accidentul de la mina Petrila cu arşii”, a mai spus medicul.

Potrivit legislaţiei, în rezervă Ministerului Sănătăţii ar trebuie să existe stocuri cu medicamente, vaccinuri, dezinfectante, anestezice, dispozitive medicale şi alte materiale specifice. Acestea ar trebui reînnoite o dată la zece luni.

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.