Astăzi, comunitatea din Petroșani și Valea Jiului își pleacă fruntea în fața uneia dintre cele mai mari tragedii din istoria mineritului românesc. La Mina Livezeni, două explozii succesive produse acum 44 de ani au curmat viețile a 53 de mineri și militari, lăsând în urmă familii îndurerate și o comunitate marcată profund.
Accidentul, cel mai grav din istoria postbelică a mineritului românesc, a fost cauzat de acumularea metanului în subteran și de încălcarea deliberată a normelor de protecție a muncii, într-o perioadă în care regimul comunist forța obținerea de producții record, indiferent de costurile umane. Deși numărul real al victimelor a fost de 53, autoritățile vremii au recunoscut oficial doar 49 de morți, evitând astfel declararea doliului național.
Printre victimele tragediei s-au numărat 15 militari în termen, trimiși să ajute la operațiunile miniere. În urma lor, 75 de copii au rămas fără un părinte, iar soțiile îndoliate duc și astăzi povara pierderii. Unele dintre ele, deși locuiesc la sute de kilometri depărtare, revin an de an la Livezeni pentru a-i comemora pe cei dragi.
Comemorare emoționantă la troița din curtea minei
În curtea fostei exploatări miniere Livezeni, o troiță ridicată în memoria victimelor este locul unde, astăzi, familiile și comunitatea își amintesc de cei pierduți. Ceremonialul religios ținut la baza crucii reprezintă un moment de reculegere și omagiu pentru mineri și salvatori, dar și un avertisment asupra pericolelor care pot apărea atunci când normele de securitate sunt ignorate.
Tragedia de la Mina Livezeni rămâne o rană deschisă în memoria colectivă a Văii Jiului, un memento despre prețul vieților umane plătit în subteran pentru iluzia progresului.
Lecțiile trecutului
Evenimentul tragic din 29 noiembrie 1980 subliniază nevoia continuă de respectare a normelor de securitate în muncă și de protecție a vieților celor care lucrează în condiții periculoase. Pentru Valea Jiului, comemorarea victimelor nu este doar un gest de respect, ci și o datorie de a păstra vie amintirea sacrificiului lor.
Astăzi, în tăcerea solemnă a rugăciunilor, comunitatea se adună să spună: Nu v-am uitat!
