Numai 49 de locuri de muncă sunt disponibile în Valea Jiului. Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă au publicat listele privind locurile de muncă disponibile în localităţile judeţului. În Valea Jiului sunt disponibile doar 49 de locuri de muncă pentru şomeri.
Cele mai multe oferte sunt în Petroşani şi Vulcan, câte 15 posturi, în diferite domenii. La Lupeni sunt vacante 4 posturi, la Aninoasa şapte, iar la Petrila sunt disponibile doar 8 locuri de muncă. Acestea sunt datele furnizate de angajatori cătr Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara. De precizat este faptul că din cele 49 de locuri de muncă disponibile la nivelul Văii Jiului, niciunul nu este pentru persoanele cu studii superioare. Şomerii din judeţ vor avea posibilitatea de a discuta cu angajatorii în data de 17 noiembrie, atunci când are loc o nouă bursă. Evenimentul se va desfăşura la Deva, Simeria, Hunedoara, Orăştie, Călan, Haţeg, Petroşani, Lupeni, Vulcan şi Brad, între orele 09:00 și 13:00. Agenţii economici care au posturi disponibile pot depune ofertele de locuri de muncă până în ziua bursei, adică 17 noiembrie. La bursa locurilor de muncă organizată la finele lunii septembrie au participat un număr de 45 agenţi economici, iar oferta de locuri de muncă a numărat 437 de posturi vacante, cele mai multe fiijnd disponibile în municipiul Hunedoara (106) și Deva (98). La acel moment, au fost selectate 154 persoane în vederea încadrării şi au fost încadrate efectiv în muncă un număr de 105 persoane.
Monika BACIU