Bani pentru drum, dar nu în totalitate. Administraţia locală de la Aninoasa a primit de la Guvern undeva la 600 de mii de lei pentru lucrările executate la strada Libertăţii. Suma este însă insuficientă pentru plata în integralitate a constructorului.
“Am primit bani pentru drumul Libertăţii pentru lucrările executate. Noi avem factură pentru lucrări executate în valoare de 900.000 de lei. Dacă nu ne mai dau şi restul vom plăti din banii bugetului local pentru a nu deveni arierate”, a declarat Nicolae Dunca, primarul oraşului Aninoasa.
Şoferii microbuzelor au refuzat ani de zile să meargă pe strada Libertăţii din Aninoasa în sus pe vale pe motiv că îşi strică maşinile. Astfel cetăţenii au fost nevoiţi să treacă prin noroaie pentru a ajunge la prima staţie de autobuz. Acum, calvarul acestor locuitori a luat sfârşit pentru că autorităţile locale au finalizat asfaltarea.
Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanţă naţională, care susţin dezvoltarea regională prin realizarea unor lucrări de infrastructură rutieră, tehnico-edilitară şi socio-educativă.
Monika BACIU