Un nou transport cu alimente. Luni la Petroşani a sosit încă un tir încărcat cu alimente europene. Peste 400 de pachete au ajuns la Petroşani, iar acestea urmează a fi repartizate beneficiarilor. Până acum şi-au ridicat pachetele peste 2500 de persoane din localitate.
“Astăzi au sosit la Petroşani 402 pachete cu ajutoare care fac parte din programul de anul trecut pentru anul 2014. în continuare în luna ianuarie noi distribuim aceste pachete cu ajutoare din cadrul programului de anul. Până în au ridicat un număr de 2800 de persoane. Aşteptăm în continuare atât persoanele care au mai primit tichete de la Guvern cât şi pe cele care nu au primit dar care se încadrează în actegoria de beneficiari prevăzută de lege, să vină la deposit cu acte justificative pentru a primi aceste pachete alimentare. Fie pe listele nominale sau pe listele suplimentare”, a declarat Loredana Piţ, şef Serviciul Public Local de Asistenţă Socială Petroşani.
Un nou transport urmează să ajungă la Petroşani, însă există posibilitatea ca acesta să fie distribuit primăriilor care nu au suficiente alimente.
“În dată de 14 ianuarie s-a anunţat un nou transport care va cuprinde 1600 de pachete cu ajutoare alimentare. Sunt multe pentru că pentru Petroşani au fost allocate 9800 de pachete. În cazul în care aceste pachete nu vor fi ridicate de către beneficiari aşteptam solutile din partea Prefecturii. Probabil că acestea vor fi distribuite acelor primarii care până în prezent nu au primit suficiente cutii pentru că noi avem suficiente doar să vină oamenii să le ridice”, a încheiat sursa citată.
Data limită pentru ridicarea ajutoarelor din partea Uniunii Europene este de 14 februarie 2015. În prezent, spaţiul de depozitare este ocupat aproape în totalitate cu pachete
Monika BACIU