Toate centrele private de îngrijire a vârstinicilor din județul Hunedoara au rămas fără finanțare. De șase luni centrele de îngrijire a vârstnicilor nu au mai primit niciun leu de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara. Zilele acestea au fost decontate bonurile de combustibil, însă doar cele de după din data de 18 mai. Oficialii Consiliului Județean Hunedoara, în subordinea cărora funcționează DGASPC susțin că au stabilit reguli clare în baza cărora se face decontul.
“Eu i-am rugat pe toțI să discute cu directorul general de la Direcția Generală de Asistență Socială șI Protecția Copilului, cu care am fixat niște reguli de subvenționare la 50% din costul standard, dar cu acte justificative. Există o procedură pentru ca ei să îșI încaseze banii. Vin cu acte justificative vizavi de cheltuielile pe care le-au făcut șI încasează banii. Nu facem niciun rabat de la legalitate”, a declarat Mircea Bobora, președintele CJH.
Cei de la DGASPC susțin că decontarea se realizează în baza documentelor justificative depuse de asociațiile în cauză.
“Conform convenției de parteneriat încheiată între Județul Hunedoara prin Consiliul Județean cu Direcția de Asistență Socială șI Protecția Copilului Hunedoara șI Asociația Misionar – Umanitară Glasul Penticostalilor Lupeni, având ca obiect cofinanțarea serviciului social cămin pentru persoane vârstnice Lupeni din cadrul asociației, decontul se realizează până la data de 30-31 a lunii în curs dacă există toate documentele justificative în acest sens înaintate de către asociație. Decontul se va realiza prin virament bancar în contul asociației”, arată un răspuns al DGASPC.
Mai există și alte centre cu care DGASPC are încheiate convenții de colaborare, însă care nu beneficiază de cofinanțare.
“La nivelul județului Hunedoara există centre de îngrijire private licențiate sau nu conform legii, însă DGASPC Hunedoara are încheiate convenții de colaborare/parteneriate cu următoarele ONG-uri acreditate ca furnizori de servicii sociale care oferă servicii de îngrijire persoanelor vârstnice sau persoanelor adulte cu dizabilități, convenții care nu implică cofinanțare a serviciului: Asociația Creștină de Binefacere Aurora Sântămărie Orlea, Asociația Misionar Umanitară Maranatha Hunedoara”, mai arată același răspuns.
Regulament aprobat de CJH
Regulamentul privind cofinanțarea furnizorilor privați acreditați de servicii sociale a fost aprobat prin Hotărâre a Consiliului Județean Hunedoara. Convenția de parteneriat prevede ca instituția județeană să cofinanțeze doar 50% din costul standard minim, lucru care potrivit reprezentanților acestor centre este discriminatoriu.
“În realizarea obiectului conventiei Judetul Hunedoara prin Consiliul Judetean va contribui cu 50 % din costul standard minim prevazut de H.G. 978/2015, privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale, in cuantum de 991 lei/lunaIbeneficiar pentru un numar maxim de 75 beneficiari. Furnizorul privat acreditat va asigura restul de 50 % din costul standard minim prevazut de H.G. 978/2015, privind aprobarea standardelor minime de cost pentru serviciile sociale”, arată una dintre convenții.
Monika BACIU