Polonia și Bulgaria militează pentru menținerea unităților miniere. În tot acest timp, în România, minele se închid rând pe rând. Cele două state membre ale Comisiei Europene militează pentru protejarea intereselor naționale. Bulgaria se va alătura recursului înaintat de Polonia la decizia Comisiei Europene de a impune limite mai stricte emisiilor poluante ale termocentralelor, a anunţat Guvernul de la Sofia, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Potrivit ministrului energiei din Bulgaria, termocentralele asigură 40% din energia electrică a țării, însă noile reglementări europene ar putea avea efecte grave asupra securității energetice.
„Vom face toate eforturile pentru a proteja interesele minelor de cărbune şi ale termocentralelor”, a declarat ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova.
Polonia este prima țară care a avertizat că nu va renunţa la cărbune. Ministerul bulgar al Energiei va sprijini operatorii de termocentrale pe bază de cărbune, atât cei de stat, cât şi firme private, care vor să depună documentele necesare prin care să solicite obţinerea unei derogări de la noile norme mai stricte de poluare, aprobate de statele membre UE în luna aprilie 2017.
România închide minele
De cealaltă parte, statul român închide unitățile miniere rând pe rând. Ultimele două unități miniere închise sunt cele de la Paroșeni și Uricani. Urmează, conform deciziei Comisiei Europene, Lonea și Lupeni. mai mult, un document al Ministerului Energiei chiar subliniază că România trebuie să respecte reglementările europene.
“În prezent, Programele prezentate de SCEH SA sunt în proces de analiză, urmând ca, în cel mai scurt timp, Ministerul Energiei să ia cea mai bună decizie în ceea ce privește implementarea acestora, în contextul asigurării siguranței energetice naționale. Subliniem faptul că România este membră a Uniunii Europene, ceea ce atrage după sine respectarea legislației europene, iar faptul că programele de dezvoltare prevăd alocarea de fonduri bugetare, implică aprobarea Comisiei Europene”, mai notează oficialii de la minister.
În România, în primelele 11 luni ale anului trecut, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), termocentralele pe cărbune au asigurat circa 25 TWh, din cei 61 TWh produşi, adică aproximativ 41,5% din producţia de energie a ţării. Şi în prezent, termocentralele pe cărbune asigură circa 30% din producţia internă de energie.
Monika BACIU