Consilier local: “Sunt patroni în Petroșani care se lăfăie în mașini scumpe și sunt datori la primărie”. 30 de firme datorează bugetului local de la Petroșani peste 13 milioane de lei. În cazul unora datoriile sunt mai vechi de trei an. Restanțele contribuabililor la bugetul local al municipiului Petroșani au născut controverse în rândul consilierilor locali. Aceștia au vrut să afle care au fost demersurile inițiate de cei de la Serviciul de Recuperare din cadrul Serviciului de Impozite șI Taxe Locale pentru recuperarea creanțelor. La nivelul persoanelor juridice, taxele șI impozitele locale sunt plătite doar în proporție de 25%.
“Care este tactica și strategia pentru a recupera aceste sume?”, a întrebat consilierul local, Mihai Barbu.
Maricel Ragea, șeful Serviciului urmărire, încasare și executare silită a spus că “25 de firme sunt în insolvență sau faliment. 90% dintre firme sunt în insolvență sau faliment”, iar în aceste condiții este dificilă recuperarea creanțelor de la rău-platnici.
Datoriile societăților comerciale aflate în insolvență sau faliment sunt atât de mari, încât nici statul care este principalul creditor nu îșI poate recupera banii.
“Motivul pentru care ele sunt în această situație sunt debitele la bugetul de stat. În condițiile acestea ar trebui să ne luăm adio de la aceste debite pentru că din valorificarea bunurilor, marea majoritate a acestor societăți au deja bunurile valorificate și nici măcar statul care este creditor prioritar nu reușește să se îndestuleze. Să nu ne mai facem speranțe că vom recupera. Poate la CEH se vor valorifica aceste active, dar la celelalte societăți… nu o să mai recuperăm niciodată. E clar că nu este vina noastră. Ceea ce putea domnul Ragea să facă, bănuiesc că a făcut. S-a înscris la masa credală. Nu se vor putea recupera niciodată aceste debite”, a spus Claudiu Cornea, consilier local.
Consilierii locali au fost nemulțumiți de răspunsurile primite de la șeful Serviciului de urmărire și executare silită.
“Sunt patroni în Petroșani care se lăfăie în mașini scumpe și sunt datori la primărie. Până acum de ce au fost lăsați să intre în faliment? Domnule Ragea, dacă îmi amintesc bine ați luat o sumă mare de bani ca premiu pentru recuperarea creanțelor și datoriilor. Ce s-a făcut până acum?”, a spus consilierul Milu Vladislav.
De cealaltă parte, Valeriu Butulescu a încercat să îmbuneze situația. Acesta consideră că trebuie ținut cont de mai multe aspecte, printre care factorul uman.
“Problema nu este atât de simplă precum pare. Noi nu ne putem transforma în executori judecătorești. Trebuie o abordare mai elastică, mai ales că unele dintre firme sunt în dificultate financiară. Problema este mai complexă. Noi avem niște limite în ceea ce privește posibilitatea de a recupera. Nu putem sări peste ei: “banii sau viața””, a spus Valeriu Butulescu.
30 de societăți comerciale datorează bugetului local peste 13 milioane de lei. Mai exact, suma ce trebuie recuperată de la primele 30 de societăți comerciale este în valoare de 13.423.874, 21 lei.
Monika BACIU
Pe aceeași temă: