Spitale construite în ritm de melc. Noua clădire a Spitalului din Petroșani a început să fie ridicată în anul 2016. Până acum a fost ridicată clădirea, montate ferestrele exterioare și cam atât. 30 de milioane de lei, din cele 130 de milioane necesare au fost alocate de la Ministerul Sănătății pentru realizarea corpului nou. Proiectul ar fi trebuit finalizat anul trecut, numai că sumele alocate de la minister au fost insuficiente pentru finalizarea la termen a lucrărilor.
“Anul acesta nu se mai întâmplă nimic. Anul viitor se va întâmpla, atunci se va finisa, apoi urmează partea de interioare, care practic, este cea mai importantă. Anul acesta, cel puțin până la ora actuală nu există finanțare. Am primit până acum aproximativ 30 de milioane de lei, din 130 de milioane”, a declarat medicul Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani.
Anul trecut suma primită de la minister a fost de 4 milioane și a fost destinată pentru continuarea lucrărilor de reparații capitale la Spitalul de Urgență Petroșani. Noua clădire ar urma să cuprindă saloane cu baie individuală. Clădirea anexă va avea tot cinci etaje. Legătura cu actualul corp al spitalului va fi făcută prin pasarele construite la etajele I și II. Porivit documetației, lucrările de reparații capitale ar fi trebuit finalizate într-o perioadă de 4 ani.
Monika BACIU