Peste decizia instanței, Un parlamentar gorjean cere reluarea lucrărilor la hidrocentrala de pe Jiu. Un parlamentar din județul Gorj solicită reluarea, imediată, a lucrărilor la hidrocentrala de pe râul Jiul, în ciuda deciziei instanței care a dat câștig de cauză unui ONG. Senatorul Florin Cârciumaru solicită deblocarea investiției, motivând că stoparea lucrărilor a fost din cauza unor mofturi.
„Pe baza unei hotărâri judecătoreşti la mofturile venite din partea unui ONG, cei care au judecat n-au judecat cu mare atenţie ce se vrea la o investiţie de peste 300 de milioane de euro cheltuiţi până în momentul de faţă. Este o investiţie realizată în proporţie de 80% şi vii acum să iei hotărârea de a bloca aceste lucrări”, a explicat Florin Cârciumaru, senator PSD, potrivit pandurul.ro.
Deocamdată se așteaptă autorizația pentru conservara lucrărilor, însă senatorul a discutat cu oficialii Ministerului Energiei în vederea identificării unor soluții pentru reluarea lucrărilor.
„Am avut nişte discuţii la Ministerul Energiei. Ştiu că se lucrează la eliberarea autorizaţiei de conservare a acestei investiţii. Sperăm ca, pe viitor, Ministerul şi primul ministru să se implice foarte serios în această problemă şi să găsească soluţii pentru deblocarea investiţiei. Am discutat cu constructorul, cu reprezentanţi ai Ministerului şi au părut că au înţeles şi că vor trece la treabă. Eu sunt optimist şi cred că se va rezolva această problemă şi se va debloca investiţia”, a mai subliniat sursa citată.
Autorizația de construcție a microhidrocentralelor din Defileul Jiului a fost anulată în instanță.
„Respinge exceptia tardivitătii invocării exceptiei de nelegalitate. (…) Anulează autorizatia de construire emisă de Consiliul Judetean Hunedoara si autorizatia de construire emisă de Consiliul Judetean Gorj”, arată soluția Curții de Apel București.
Până acum au fost investite sume uriase în aceste două amenajări de pe teritoriul judetului Hunedoara si cea de pe Gorj. Cifrele arată că lucrările care au fost realizate sunt aproape gata si că acum se mai fac doar lucrări de echipare si montare a instalatiilor în centrale. Până în data de 31.12.2016, valoarea totală a lucrărilor a fost de 619.837.480 de lei, devizul total general fiind de peste 100 de milioane de euro. În afara celor două tunele din defileu, investitia este completată de un baraj cu microhidrocentrală amplasat la Livezeni, la intrarea în defileu, care permite acumularea unui volum de apă de 130.000 mc, precum si de o centrală supraterană echipată cu 3 grupuri Francis, pentru un debit total instalat de 36 mc/s, si putere instalată de 40,5 MW. Complexul energetic, dacă va fi vreodată finalizat, va avea o capacitate anuală de 259 GWh.
Monika BACIU