Grădinițe noi în trei localități ale Văii Jiului. Șase unități de învățământ preșcolar vor fi construite în județul Hunedoara. La sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, s-au semnat avizele educaționale ale proiectelor – faza Studiu de fezabilitate pentru 6 clădiri noi de grădiniță, care urmează să fie construite în localitățile: Aninoasa, Geoagiu, Hărău, Lupeni, Orăștie și Vulcan.
“Noile clădiri sunt proiectate pentru grădinițe cu 2, 3 șau 4 săli de grupă, în funcție de nevoile comunităților. Acest program este implementat de Ministerul Educației Naționale prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare. Apreciem sprijinul și implicarea reprezentanților autorităților publice județene și locale în implementarea acestui important proiect”, arată reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Una din grădinițe va fi realizată la Lupeni, în cartierul Viitorul. Pentru edili este un pas foarte important realizarea acestei grădinițe.
“Pentru noi ca reprezentanțI ai administrației locale este foarte important să asigurăm condiții optime pentru dezvoltarea copiilor. O dezvoltare armonioasă de la cele mai fragede vârste contribuie la modelarea caracterelor viitorilor adulți”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Și la Vulcan va fi realizată o unitate destinată preșcolarilor.
“Unul dintre cele mai frumoase proiecte sociale și educaționale dedicat copiilor preșcolari este cel de construire a noii Grădinițe nr.5. Odată cu finalizarea acestui proiect, actuala grădiniță arondată școlii nr. 5, va fi dezafectată. Iată că astăzi am ajuns în momentul avizării Studiului de Fezabilitate pentru acest proiect, de către reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara”, a spus Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan.
Proiectul privind Reforma Educaţiei Timpurii (PRET), cofinanţat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi Guvernul României, are ca obiective principale construirea a 380 de grădiniţe noi şi dotarea lor cu mobilier, data de finalizare fiind 31 decembrie 2019, cu posibilitate de prelungire.
Monika BACIU