.Index Actualitate

Câți bani au primit primăriile în luna iulie?

Câți bani au primit primăriile în luna iulie? Primăriile din Valea Jiului au primit diferite sume de bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în cursul lunii iulie. Nu toate administrațiile locale au beneficiat de fonduri.

Municipalitatea de la Lupeni a primit suma de 507.606,54 de lei conform OUG. 28/2013. Municipiul Vulcan a beneficiat de 457.235,83 de lei, tot conform aceleiași ordonanțe de urgență. Ordonanța de Urgență face referire la Programul Național de Dezvoltare Locală.

“Prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi alte autorităţi publice centrale se derulează mai multe programe de investiţii în infrastructura locală cu caracteristici diferite privind eligibilitatea, finanţarea, decontarea şi monitorizarea acestora. În cadrul acestor programe de investiţii sunt în diferite stadii de execuţie obiective pentru care nu s-au asigurat în anii anteriori sursele de finanţare pentru finalizarea acestora, fapt ce nu a contribuit la dezvoltarea echilibrată a infrastructurii locale, împiedicând atingerea standardelor de calitate a vieţii pentru comunităţile locale. De aceea, pentru revitalizarea comunelor şi a satelor componente ale municipiilor şi oraşelor, este esenţial să fie soluţionată problema dezvoltării infrastructurii locale. Pentru o utilizare mai eficientă a fondurilor publice sunt necesare o coordonare şi o implementare unitară a dezvoltării infrastructurii locale, prin integrarea programelor actuale de dezvoltare a infrastructurii în mediul rural şi în cel urban”, arată textul OUG.

384.983 a mai primit Primăria Vulcan pentru locuințele sociale. În cadrul aceluiași capitol și autoritățile locale de la Aninoasa au primit de la Ministerul Dezvoltării suma de 124.687 lei. Aici au loc ample lucrări pentru realizarea unui bloc social destinat unui număr de 60 de familii. Celelalte primării din Valea Jiului nu au primti fonduri, în luna iulie, de la minister.

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.