Modificarea Legii Pensiilor, o măsură de protecție socială. Legea pensiilor ar putea suferi modificări. Minerii ar putea ieși la pensie dacă îndeplinesc cumulativ stagiul de cotizare de 15 ani, care au cel puțin 45 de ani și care au lucrat cel puțin 50% din timpul de lucru normal în subteran. Este o prevedere a unei inițiative legislative inițiată de senatorul PSD, Cristian Resmeriță, dar și de alți colegi parlamentari. Acesta a explicat în cadrul unei conferințe de presă care sunt motivele care l-au determinat să depună această inițiativă legislativă.
“În momentul de față, cei care lucrează în exploatările miniere, grupa I de muncă, pentru a ieși la pensie trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții: să aibă vârsta minimă de 45 de ani și să aibă stagiu de cotizare de minim 20 de ani în subteran. Eu doresc să fac o modificare prin care să se modifice stagiul de cotizare. Astfel, vârsta minimă să rămână de 45 de ani, dar acolo unde oamenii lucrează la exploatări miniere care se închid, datorită înțelegerilor pe care statul român le are cu Comunitatea Europeană, oamenii să poată să iasă la pensie cu 15 ani vechime în subteran. Am făcut o statistică la nivelul CEH și sunt, în principal, femei care ar beneficia de aceste prevederi, care lucrează de foarte multă vreme, dar nu au grupa I de muncă decât pe o anumită perioadă de timp și atunci riscăm ca în perioada imediat următoare ca multe femei care au 5050 și ceva de ani să rămână și fără serviciu, și fără ordonanță și fără posibilitatea de a ieși la pensie. Eu îmi doresc ca toate persoanele care au lucrat în industria minieră să beneficieze de pensii corecte”, a declarat Cristian Resmeriță, senator PSD.
Potrivit senatorului, doar persoanele care au lucrat în minerit și îndeplinesc o serie de condiții ar putea beneficia de noile prevederi în cazul în care acestea vor fi adoptate de Parlament.
“Această lege se adresează tuturor celor care lucrează în momentul de față la exploatările miniere care se închid, datorită înțelegerilor pe care statul român le are cu Comisia Europeană. Mai mult, îmi doresc ca această lege, dacă voi reuși să o trec, să introduc un articol suplimentar în legea 263 prin care să spun că toți cei care au ieșit la pensie din exploatările miniere care s-au închis să beneficieze de această prevedere. E un gest de protecție socială, o măsură de stânga pe care un partid precum PSD trebuie să o ia. Senatul este prima cameră sesizată, apoi urmează Camera Deputaților. Faptul că încerc să promovez o inițiativă care să ajute oamenii care sunt angajați la exploatările miniere care sunt pe închidere nu mă face să cedez lupta cu privire la continuarea activității la aceste exploatări miniere”, a mai spus sursa citată.
Parlamentarii vor să rezolve astfel o problemă socială a Văii Jiului, și anume cea a actualilor mineri și a viitorilor pensionari. Semnatarii proiectului mai menționează că efortul bugetar nu este unul cu impact major, numărul celor care ar putea beneficia de aceste prevederi fiind limitat. În momentul de față, stagiul de cotizare pentru mineri este de cel puțin 20 de ani subteran, cu o vârstă de minimun 45 de ani.
Monika BACIU