Cetatea colț, un colț de rai, pierdut în negura timpurilor și uitat de autorități. În județul Hunedoara, în Țara Hațegului se găsește Cetatea Colț, loc de inspirație pentru mari scriitori ai lumii. Jules Verne prezintă în opera sa ”Castelul din Carpați”, acest loc unde liniștea și priveliștea taie respirația oricui poposește pe aceste meleaguri.
Cetatea Colț care datează din anul 1359 este principala mândrie a Văii Râușorului pe care o domină exact dee deasupra mănăstirii Colț Suseni. În zilele senine, silueta cetății se distinge de la mare distanță din mijlocul Depresiunii Hațegului. Cetatea, falnică odată, a ajuns acum o ruină. Chiar dacă ansamblul s-a degradat prin prăbușirea în hăuri a unor curtine resturile de ziduri păstrate, poziția maiestuoasă și renumele familiei Kendeffy au contrinuit din plin la geneza unor povești romantice ajunse în marea literatură. Reprezentanții comunei Râu de Mori încearcă să atragă fonduri pentru reabilitarea acestui monument istoric, ajuns astăzi în paragină.
”Suntem la această dată într-un proces de a accesa nişte fonduri ale Ministerului Culturii şi Cultelor pentru refacerea picturii din Mănăstirea Colț iar pentru cetatea Colț prin solicitarea pe care o avem este pentru a crea drumul de acces spre cetatea Colt şi pentru a conservă şi reabilita riunele acestei cetăţi”, a precizat primarul comunei Râu de Mori, Niculiță Mang.
Pentru reabilitarea ruinelor cetății și amenjarea unui traseu este nevoie de sume mari. Nici edilul nu știe care ar fi valoarea investiției, însă speră ca în perioada 2014-2021 să atragă fonduri pentru punerea în valoare a acestui monument.
”Suma va depinde de decizia pe care o va lua Ministerul Culturii în privinţa amplori lucrărilor. Ea poate fi la o sumă foarte mare sau o sumă mai mică. Să sperăm că vom găsi înţelegere la minister pentru că sumă să fie mare pentru o lucrare de amploare. Deocamdată nu putem accesa fonduri, să sperăm că poate va fi o măsură din 2014 încolo pentru că noi am mai avut o tentativă în acest sens dar fondurile s-au terminat odată cu reabilitarea Cetăţii Deva”, a mai precizat edilul.
Edilul povestește despre istoria locului. Nume mari ale istoriei românești și-au avut cnezatele în acest loc binecuvântat.
”Chiar dacă există anumite contradicţii în ceea ce priveşte locul care este precizat în acel roman celebru, unii spunând că ar fi în Pasul Vulcan, alţi scriitori cum ar fi Ion Hobana spun că Jules Verne s-a inspirat din cetatea Colț. La cetatea Colț urmaşii acestei familii sunt până la această dată printre noi şi mai mult decât atât un urmaş din familia Căndestilor, ulterior în perioada Imperiului Austro-Ungar din familia Kendeffy, trăiesc până la această dată şi chiar prin revendicările de la retrocedarea legilor proprietăţii există o întreagă tevatura vis a vis de nobilii maghiari care au dobândit proprietăţi în zona noastră. În acesta fel familia Cândestilor pentru că se pare că cetatea şi mănăstirea au fost construite în secolul XIII-XIV, de atunci prin cneazul Cânde au continuat să existe mai mult de 6-7 sute de ani până în zilile noastre. Binenteles că în perioada Imperiului Austro-Ungar din familia Căndestilor s-au transformat în familia Kendeffy. Aceştia au avut proprietăţi inclusiv aici în Rău de Mori unde există Curţile Nobiliare ale familiei şi Castelul Santamarie Orle”, povestește primarul comunei.
La centrul de informare turistică din comuna Râu de Mori turiștii pot primi informații prețioase despre acest castel. Există povești, povești care au fost așternute pe file de Jules Verne.
”Este în această zonă Castelul Kendefy, a fost pe vremuri Jules Verne datorită presupusei sale iubite care trăia în zonă, vizitând zona i-a plăcut acest castel şi de aici s-a şi inspirat în romanul Castelul din Carpaţi. Există multe atracţii turistice în zonă şi sunt interesaţi de Mănăstirea Colț, cetatea Colț, bisericile din zonă, Biserica Ostrov. Este o potecă, aproximativ 20 de minute de mers pe jos cu un traseu marcat. Sus se găseşte o tablă pe care este scrisă legenda şi ruinele cetăţii”, a spus Anca Avramescu, reprezentantul punctului de informare turistică.
Punctul cel mai atractiv al ei, turnul locuință stă și acum pe pintenul semeț de piatră de la care îi provine numele de Colț. Ctitorită de către Cneazul Cândea, botezat ulterior, după trecerea sa la religia catolică, Kendeffy, încă din timpul secolului al XIV-lea, Cetatea Colț se numară printre multe alte monumente istorice aflate în prezent în ruină.
Monika BACIU