De 2 ani Valea Jiului așteaptă proiectele salvatoare. De doi ani Valea Jiului așteaptă să fie puse în aplicare mai multe proiecte salvatoare. Deputatul USR, Cristina Prună, cea care militează pentru relansarea economică a Văii Jiului a vrut să afle de la Ministerul Energiei care este stadiul proiectelor cu care România merge la Bruxelles în cadrul platformei destinată regiunilor miniere aflate în tranziție. Sunt mai multe ministere care se ocupă de acest aspect, însă până acum nu s-a concretizat nimic. Există doar proiecte și discuții.
“Ministerul Fondurilor Europene coordonează la nivel național “Inițiativa privind regiunile carbonifere în tranziție” lansată de Comisia Europeană în 11 decembrie 2017, conform Memorandumului cu tema “Aprobarea planului de măsuri pentru implementarea Inițiativei privind regiunile carbonifere în tranziție pentru Valea Jiului”, aprobat de Guvernul României în ședința din 4 octombrie 2018. Ministerul Energiei în calitate de membru în grupul de lucru, a transmis ministerului coordonator o listă cu propuneri de proiecte, cu rugămintea de a identifica posibilitățile de finanțare prevăzute de Anexele de finanțare europene exitente în acest exercițiu financiar. În data de 05.04.2019, Ministerul Fondurilor Europene a organizat prima reuniune a Comitetului Director la nivel de secretar de stat și a grupului de lucru la nivel tehnic. Concomitent, Ministerul Energiei a facilitate înscrierea și prezentarea a două proiecte din lista transmisă ministerului coordonator, în cadrul reuniunii platformei ce s-a desfășurat în aceasă perioadă la Bruxelles. Proiectele în cauză “Planeta Petrila” și “Unitate de hidrogen în Valea Jiului””, arată Ministerul Energiei în răspunsul oferit deputatului USR, Cristina Prună.
De altfel, despre cele două proiecte “Planeta Petrila” și “Unitate de hidrogen în Valea Jiului” a vorbit și consilierul ministerului Energiei, Michael Melczer. Sunt două proiecte, care pe termen lung, ar putea relansa Valea Jiului.