Proiecte ecologice în rândul elevilor de la Şcoala Gimnazială IG Duca din Petroşani vor avea loc în următoarea perioadă. Elevii sunt învăţaţi de mici, de către cadrele didactice, să păstreze mediul cât mai curat şi să recicleze anumite deşeuri.
“În fiecare an astfel de proiecte de educaţie ecologică sunt desfăşurate în şcoala noastră şi este firesc ca la gimnaziu să fie o astfel de educaţie pentru că este o educaţie care până la urma formează copii pentru abilităţi legate de reciclare. Este vorba de proiectul O şcoală pentru o Românie verde care se desfăşoară până la sfârşitul anului şcolar. Mai noiu ne-am înscris în proiectul naţional 0 Waste la care la fel copiii împreună cu cadrele didactice îşi propun să recicleze de la hârtie, sticle din material plastic, precum şi doze de aluminiu”, a declarat Nicoleta Demeter, director Şcoala Gimnazială IG Duca din Petroşani.
Elevii aşteaptă cu interes aceste activităţi de educaţie civică.
“Ei sunt încântaţi. Pe de altă parte ei împreună cu diriginţii la orele de dirigenţie există teme pe acest tip de educaţie. Mai greu ne descurcăm cu acele puncte de colectare a acestor deşeuri dar sperăm că până la urmă vom rezolva şi această problemă. Noi ne dorim încă din clasele mici pentru că sunt responsabilizaţi de către cadrele didactice. Aceasta educaţie trebuie tot timpul menţinută”, a mai spus sursa citată.
“Școala Zero Waste” este un concurs național de educație ecologică și colectare selectivă destinat tuturor școlilor din învățământul primar și gimnazial din România. Perioada de desfășurare a competiției este 20 Aprilie – 29 Mai. Premiul cel mare este reprezentat de o tablă interactivă.
Monika BACIU