Se joacă cu păpuşile sau sunt femei în toată regula. Aceasta este întrebarea pe care şi-au pus-o mai mulţi părinţi în cursul anului trecut. Holurile cabinetelor de Medicină Legală din toată ţara sunt asaltate zilnic de părinţi suspicioşi, care-şi aduc fetele, să fie verificate „acolo jos”, dacă mai sunt sau nu fete mari. Unele au încă vârsta la care se joacă cu păpuşile, altele sunt femei în toată regula. Procedura are mare căutare în rândul romilor, dar nici românii nu sunt străini de ea.
Minorele, la control ginecologic. Părinţii care au suspiciuni în privinţa fecioriei fetelor lor le pot supune pe acestea unui test ginecologic. Şi la nivelul judeţului Hunedoara s-a întâmplat lucrul acesta. Teste pentru stabilirea virginităţii. Medicii de la Serviciul de Medicină Legală din Hunedoara au eliberat în cursul anului trecut mii de certificate medico-legale. Dintre acestea 14 au fost teste pentru stabilirea virginităţii.
“Aceste teste pot fi făcute la cererea organelor abilitate sau la solicitarea părinţilor. Am avut şi cazuri din Valea Jiului”, a declarat medicul Dan Mărculescu, şeful SML Hunedoara.
Conform statisticilor, din cele 14 teste de virginitate, unul s-a dovedit a nu fi pe placul părinţilor minorei. Totodată, reprezentanţii SML Hunedoara au emis şi două certificate medico-legale pentru dispensă de vârstă, adică incuviintare care se poate da femeii in varsta de 15 ani, de a se casatori. Potrivit legii, femeia se poate casatori daca a implinit varsta de 16 ani. Dispensa de varsta se acorda numai pentru motive temeinice si numai cu avizul unui medic oficial.
Procedura este extrem de simplă şi nu implică nici un fel de ustensile. Folosind o tehnică specială de tensionare a zonei vulvare, medicii au vedere liberă la membrana transparentă a himenului şi pot observa cu uşurinţă anomaliile sau eventualele leziuni vaginale.
Au existat şi două agresiuni sexuale pentru care medicii au emis certificate medico-legale.
Monika BACIU