Nici pentru marcajele rutiere nu se găsesc firme specializate. Autoritățile locale din Valea Jiului care au în implementare diferite proiecte, fie de eficientizare energetică a clădirilor, sau, precum în cazul de față când autoritățile locale de la Lupeni caută o firmă să realizeze diferite marcaje rutiere – Indicatoare rutiere, separatoare de benzi de circulație, accesibilizare treceri de pietoni (furnizare și montare) în cadrul Proiectului ”Modernizare strada Tudor Vladimirescu (bulevard)” nu sunt oferte depuse.
În acest sens, edilii mai fac o încercare pentru atribuirea unui contract de circa 350.000 de lei.
Municipalitatea de la Lupeni a scos la licitație un contract care prevede ”marcaje rutiere – Indicatoare rutiere, separatoare de benzi de circulație, accesibilizare treceri de pietoni (furnizare și montare) în cadrul Proiectului ”Modernizare strada Tudor Vladimirescu (bulevard)”. Contractul are o valoare de 348.335 și este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional. Municipiul Lupeni este beneficiarul unui contract de finanțare cu fonduri europene care vizează Modernizare strada Tudor Vladimirescu (bulevard)”.