Lucica Muntean: ”Cititul este foarte important pentru copii”. Ziua Internațională a Cititului Împreună este un eveniment celebrat în peste 170 de țări, iar acesta încurajează copiii și adulții să-și citească unii altora cu voce tare o poveste, o poezie sau un pasaj dintr-o carte îndrăgită.
Senatorul PNL, Lucica Muntean, este de părere că cititul este foarte important pentru dezvoltarea inelectuală chiar de la vârste foarte fragede. Mai mult decât atât Lucica Muntean fiind dascăl o viață întreagă, a publicat o serie de cărți pentru copii.
”O astfel de zi mă bucură în mai multe feluri: mai întâi pentru că, scriind cărți pentru copii de peste 20 de ani, mesajul meu constant adresat părinților, bunicilor și profesorilor din școli și grădinițe a fost acela de a le citi copiilor în fiecare zi câte ceva și/sau de a citi împreună cu ei; apoi pentru că proiectul „Ora de copilărie” lansat în 2008 în cadrul colecției „Cărțile Lucia Muntean” a crescut în timp și si-a dovedit eficiența. Mărturie stau sutele de mesaje primite de la iubitorii de carte mari și mici, din țară și din diaspora. Recent am primit o invitație din partea coordonatoarei unei grădinițe din București, care va organiza o sesiune de citit împreună cu copiii, la care voi participa cu mare drag, pentru a mă bucura împreună cu cei mici de clipele fermecate pe care ni le poate dărui o carte citită cu voce tare de autoarea ei. Cititul de-a lungul vieții este o călătorie pe care o facem uneori singuri pentru a ne îmbogăți cunoștințele sau pentru a ne liniști pur și simplu și, uneori, împreună cu cei dragi pentru a ne bucura de o aventură, de tărâmuri de poveste și de personaje extraordinare, despre care putem să vorbim apoi, ori de câte ori ne dorim acest lucru. Dacă am organiza cât mai des astfel de călătorii, am ajunge cu siguranță la destinațiile dorite mai pregătiți să ne înțelegem și să ne iubim unii pe alții, mai doritori de pace și de frumosul pe care cărțile îl așează în sufletele noastre. Așa că, astăzi, vă doresc tuturor călătorie plăcută în lumea minunată a cititului împreună!”, spune Lucica Muntean senator PNL.