Rețeaua de gaze naturale va fi extinsă la Petroșani. în municipiul Petroșani va începe extinderea rețelei de gaze naturale la peste 37 de străzi. Administrația locală de la Petroșani a obținut fondurile necesare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
”Rețelele de gaze naturale din municipiul Petroșani vor fi extinse cu fonduri alocate de la bugetul național prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian – Ioan Veștea, a semnat proiectul care prevede ”extinderea sistemului de distribuție gaze naturale pe 37 de străzi din municipiul Petroșani”. Suma nerambursabilă alocată municipiului Petroșani în acest sens este de 25 de milioane de lei”, arată Tiberiu Iacob Ridzi primarul muncipiului Petroșani.