
Senatul României a adoptat, cu 116 voturi pentru, proiectul de lege inițiat de Partidul Național Liberal (PNL) prin care investițiile statului destinate instalării sistemelor de monitorizare a resurselor de apă și a comportării construcțiilor hidrotehnice vor fi scutite de obținerea autorizației de construire.
Senatorul Călin Petru Marian (PNL) a subliniat că măsura are rolul de a simplifica procedurile birocratice și de a permite implementarea mai rapidă a proiectelor esențiale pentru siguranța populației și protecția mediului.
„Sistemele de monitorizare – precum senzori, camere, stații automate și panouri solare – sunt lucrări simple, ușor de montat și demontat, care nu afectează terenul sau construcțiile existente. Ele joacă un rol vital în prevenirea riscurilor naturale, cum ar fi inundațiile, poluările sau seceta”, a explicat senatorul liberal.
Eliminarea cerinței pentru autorizație de construire va accelera implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene (PNRR, POIM, LIFE), va contribui la respectarea termenelor de execuție și va reduce riscul pierderii finanțării. De asemenea, statul și autoritățile locale vor economisi timp și resurse, ceea ce va face procedurile mai eficiente.
Modificarea Legii nr. 50/1991 reprezintă un pas important în implementarea rapidă a politicilor de mediu și consolidarea protecției cetățenilor în fața fenomenelor naturale extreme.