Senatorul PNL Călin Petru Marian a lansat un apel ferm către clasul politic pentru asumarea rapidă a proiectelor legislative legate de Planul Național de Redresare și Reziliență. Parlamentarul subliniază că România are nevoie de rezultate concrete, iar disputele politice trebuie abandonate în favoarea adoptării reformelor majore asumate în fața Comisiei Europene.
Declarațiile vin în contextul în care premierul Ilie Bolojan a anunțat că, până la finalul acestei săptămâni, vor fi definitivate consultările cu Executivul European. Obiectivul este ca pachetul de reforme să ajungă de urgență pe masa Parlamentului pentru a fi votat în a doua jumătate a lunii iulie.
Peste 4,5 miliarde de euro și 6 reforme-cheie
Potrivit senatorului liberal, miza financiară este crucială pentru investițiile și modernizarea statului român, punând la bătaie peste 4,5 miliarde de euro.
Pachetul legislativ vizat include reforme esențiale pentru administrație, economie și mediu:
Legea salarizării unitare;
Legea incompatibilităților;
Legea privind stimularea personalului din Ministerul Finanțelor (pentru eficientizarea colectării la buget);
Legea funcției publice;
Codul urbanismului;
Legea privind decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire.
APEL LA RESPONSABILITATE PARLAMENTARĂ
„Ca senator al PNL, voi susține fără ezitare aceste reforme. Este momentul ca Parlamentul să demonstreze responsabilitate și să pună interesul României înaintea calculelor politice. Românii așteaptă mai puține conflicte și mai multe rezultate”, a punctat Călin Petru Marian.
Senatorul a reiterat susținerea pentru linia de guvernare stabilită de Executiv, menționând că reforma nu mai poate suferi amânări dacă se dorește transformarea oportunităților europene în beneficii reale pentru cetățeni.
