Austriecii vor să investească masiv în turismul din Valea Jiului, dar au o singură condiţie. Drumul “lui Băsescu” să fie deschis circulaţiei. Austriecii sunt interesaţi de potenţialul turistic al Uricaniului. Valea Jiului are potenţial turistic, dar până acum nimeni nu a reuşit să îl exploateze la cote maxime. Autorităţile locale de la Uricani au însă speranţe. Acestea deşi nu deţin suprafeţe întinse de teren precum cei de la Petroşani, Vulcan sau Lupeni, speră ca proprietarii de drept ai terenurilor să se asocieze cu invetsitorii. Mai mult decât atât, Dănuţ Buhăescu, spune că există solicitări din partea austriecilor.
“Noi nu avem în domeniul public astfel de terenuri pentru că acestea sunt proprietate privată. Noi am cuprins în strategia de dezvoltare şi valorificarea potenţialului turistic astfel încât dacă avem vreo propunere să putem să o concretizăm. Avem oferte de la investitori din Austria, dar aceştia ar trebui să se asocieze cu proprietarii de terenuri”, a declarat Dănuţ Buhăescu, primarul oraşului Uricani.
Austriecii au impus o singură condiţie, şi anume aceea ca drumul naţional 66A să fie deschis circulaţiei rutiere.
“Ei au zis că vor veni când va fi deschis drumul spre Herculane. Guvernul tehnocrat nu a mai alocat niciun leu, sperăm ca din toamnă guvernul politic să facă acest lucru pentru că alocarea de fonduri stă la mâna politicului. Pentru cei 20 de kilometri care ar mai fi de făcut am mai avea nevoie de 58 de milioane de euro”, a mai subliniat Dănuţ Buhăescu.
DN 66A, cunoscut drept ‘Drumul lui Băsescu’, care face legătura între Băile Herculane și localitatea Uricani, are o istorie în spate. De aproape 20 de ani se încearcă realizarea legăturii între Valea Jiului şi Herculane. În anul 1999 drumul forestier a fost încadrat în categoria drumurilor naţionale. Pe vremea când Traian Băsescu era ministrul Transporturilor au început lucrările. Au fost construiți circa 20 de kilometri, din Uricani până în Câmpușel.
Lucrări contestate
Lucrările au fost contestate de ONG-uri. Greenpeace şi WWF au contestat investiţia în instanţă, iar după ani de procese aceştia au pierdut. Odată construit, DN66A ar face legătura cu localitatea Cerna Sat din județul Gorj, aflată la doar 42 de kilometri de Băile Herculane, pe un drum prost, dar care trebuie doar reabilitat, nu construit de la zero, cu toate avizele aferente. Miza este mare. Prin realizarea drumului s-ar asigura accesul direct spre portul Orșova și, mai departe, spre Serbia. Parcul Naţional Retezat și domeniile schiabile din Valea Jiului ar deveni astfel foarte ușor accesibile pentru o populație de milioane de locuitori.
Monika BACIU