Primarul municipiului Lupeni Cristian Resmeriță a reușit după aproape patru ani să deblocheze investițiile pentru Stațiunea Straja. Deși turismul reprezintă până în prezent singura alternativă viabilă la restrângerea actvității miniere, finanțarea proiectelor menite să dezvolte domeniile schiabile din Valea Jiului au fost stopate începând cu anul 2013.
Recentele decizii ale guvernului cu privire la activitatea de minerit care afectează grav dezvoltarea economică a zonei, l-au determinat pe primarul Cristian Resmeriță să solicite alocarea de noi resurse financiare pentru finalizarea investițiilor din Stațiunea Straja.
În cursul zilei de marți primăria Lupeni a primit aprobarea de la Autoritatea Națională pentru Turism, Direcția Infrastructură Turistică, pentru alocarea sumei de 3.700.000 lei, sumă care va fi utilizată pentru construirea unui garaj /atelier de reparații pentru ratrakuri și achiziționarea unui număr de 10 tunuri de zăpadă.
„În cursul zilei de marți am primit o adresă de la Autoritatea Națională pentru Turism, Direcția Infrastructură Turistică, prin care am fost informați că a fost aprobat Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Turism nr.407/30.08.2016, prin care ni s-a alocat suma de 3.700.000 lei. Suma va fi utilizată pentru construirea unui garaj /atelier de reparații pentru ratrakuri și achiziționarea unui număr de 10 tunuri de zăpadă, aceste investiții fiind o continuare a proiectului ,, Schi în România, Stațiunea Straja”. În cursul zilei de marți 6 septembrie 2016, împreună cu echipa de profesionisti din cadrul Primăriei Lupeni, care se va ocupa de implementarea proiectului mă voi prezenta la sediul Autorității Naționale pentru Turism, Direcția Infrastructură Turistică pentru semnarea contractului de finanțare. Acesta este un inceput, vom solicita în continuare Guvernului României resurse financiare pentru finalizarea investițiilor din Stațiunea Straja, pentru a reuși să dezvoltăm turismul la standarde europene, atât pentru perioada de iarnă cât și pentru cea de vară. Turismul este singura posibilitate de atragerea de resurse financiare din afara Văii Jiului, să poată fi create noi locuri de muncă, pentru a absorbi forta de muncă disponibilizată din minerit și persoanele în căutare de loc de muncă, să putem astfel reduce efectele dezastruoase pe care le aduce restrângerea activității din minerit pentru Valea Jiului”, a declarat Cristian Resmeriță primarul municipiului Lupeni.