Pentru acest sfârșit de săptămână vă propunem întâlnirea cu un om care iubește cultura, este aproape de oameni prin ceea ce face zi de zi. O figură pitorească în peisajul hunedorean, Mircea Goian are peste patru decenii de muzică și multe, multe evenimente culturale pe care le-a organizat sau la care a participat.
Biblioteca județeană l-a descris perfect anul trecut, atunci când a organizat un eveniment special dedicat jurnalistului muzician.
Mircea Goian s-a născut la 31 octombrie 1955 în comuna Zam, jud. Hunedoara. Este absolvent al Liceului de Muzică şi Arte Plastice din Arad (1974). În anul 1978 a fondat grupul folk-rock CANON, împreună cu poetul Ioan Evu, grup în care a activat timp de 28 de ani, participând la concerte în ţară şi peste hotare, iar în 1981-1982, la spectacolele Cenaclului „Flacăra”.
A realizat înregistrări la Radio România, în emisiunile lui Titus Andrei (1987-2000), iar la Televiziune a colaborat, în 1987, cu Doru Dumitrescu.
A iniţiat şi organizat festivalurile: „Toamna Muzicală Hunedoreană” (1980-2010); Festivalul de muzică rock „Metal-Urgia” (1995); „Est Vest Heaven Festival”, muzică rock (1998); „Zilele Chitarei Clasice” la Hunedoara, împreună cu Nicolae Szekely (1990-1996); „S.O.S. Castelul”, festival medieval (2004-2009); „Zilele Castelului” (2008); „Serbările Corvinilor”, festival medieval (2009).
A organizat: galele folk „Om Bun” la Castelul Corvinilor (1995); „Muntele Dragostei” cu Leopoldina Bălănuţă, Victor Socaciu, Maria Gheorghiu şi Grupul CANON (1995); concertul de blues Ghiury Pascu & Blue Workers (1995).
A fondat împreună cu Nistor Purcariu clubul de jazz „Dan Mândrilă” şi „Trio Jazz Confluenze”. A fondat grupul rock „Diesel”, ansamblul „Huniadi Cantores” (2007), grupul folk-rock medieval „Corvinia” (2009), „Duo Continuo” (2010), grupul „Steel Jazz Caffe” (2011).
A înfiinţat grupurile: „Cimpoierii din Transilvania”, „Timpaniştii” si „Tulnicarii”, în colaborare cu Cornel Jitariu (2008); cvartetul baroc „Eisenmarkt” şi grupul „Steel Blues” (2012).”
Discografie: Albumul „Canon”, Electrecord (1992); CD-ul „Canon şi Maria Gheorghiu”, la Alpha Sound din Bucureşti (1995); 5 piese pe discul „Viaţa, iubirea cea dintâi” a cantautorului Victor Socaciu, împreună cu grupul CANON (2005); CD-ul „Cenaclul Flacăra” vol. 7 cu piesa „Craiul Munţilor”, cu grupul CANON; DVD-ul „Huniadi Cantores” (2007); CD-ul „Duo Continuo şi Huniadi Cantores – Muzică renascentistă” (2012).
A desfăşurat şi o intensă activitate în mass-media hunedoreană. A contribuit la crearea staţiei Radio Color din Hunedoara, al cărei director a fost timp de opt ani (1997-2004); a realizat emisiunile Tv „Dincolo de aparenţe” timp de 6 ani şi „Dependenţi de Cool-t-ură”.
Este autorul proiectului TV „În ochii lumii”, o emisiune de promovare a spiritualităţii rurale din judeţul Hunedoara. Este realizator al emisiunii „Vorbeşte lumea” la Kapital Tv – Deva. A activat în presa scrisă: „Euro Obiectiv Hunedoara”, săptămânalul „Replica” unde a susţinut „Colţul Cultural”, coredactor al revistei de artă „Forma” a U.A.P. Filiala Deva, unde a susţinut rubrica muzicală.
A participat, împreună cu ansamblurile medievale „Huniadi Cantores”, „Cimpoierii din Transilvania”, „Duo Continuo” şi „Corvinia”, la festivalurile de gen din România, susţinând peste 450 de concerte în toată ţara. În străinătate concertat împreună cu muzicienii de la „Huniadi Cantores” la Strasbourg (2010) şi, cu „Huniadi Cantores” şi „Cimpoierii din Transilvania”, la Festivalul Internaţional al Muzicii Universitare din Belfort-Franţa (2012). A mai susţinut concerte în Franţa (Pierrefeu du Var – 1998); Ungaria (Szombathely – 2008 şi 2009); Germania (Berlin – 2011); Italia (Roma – 2012); Belgia (Bruxelles – 2013).
În anul 2011, a concertat sub cupola Ateneului Român, cu grupul „Huniadi Cantores”, în cadrul proiectului „Stagiunea de marţi seara”, sub egida Filarmonicii „George Enescu”.
„Remarc două momente speciale din sutele de concerte susținute in acest timp: recitalul cu Huniadi Cantores în fața Regelui Mihai și a familiei Regale în 2007 și cu Duo Continuo și Huniadi Cantores la Ateneul Român – Sala Mică în 2011.
Mulțumesc soției mele, Aurica Goian care a avut un rol esențial în viața mea, atât personal, dar și artistică, cât și ficei mele Larisa Goian care a completat sensul meu în această lume. Mulțumesc colegilor pentru că au avut încredere în proiectele mele, ajutându-mă astfel să trăiesc făcând ce mi-a plăcut”, ne-a mărturisit invitatul nostru.
„Iată, de trei ani, în piața cetății se adună domnițe și cavaleri, să aducă fală unor semeni merituoși, curajoși, cinstiți, harnici, viteji.
Ce să vezi, într-o bună zi, apăru ideea că în astă lume întoarsă pe dos, oamenii adevărați trebuie aduși și așezați pe tronul merituoșilor. Să servească model și pentru actualii, dar mai ales pentru cei ce vor venii. Veniră în piața cetății pe tronul merituoșilor și tineri și bătrâni, și bogați și săraci, și frumoși și mai puțin, și mari și mici, și slabi și grași, și tari și mai puțin, și cutezători și sfioși, și vorbăreți și tăcuți, cam din toate breslele. Toți făcuseră ceva bine și aici în piață erau sărbătoriți cu cinste, cu recunoștință, cu respect, cu admirație. Nu primeau arginți, nici daruri, dar felul în care se uita lumea la ei îi făcea să li se umple inimile cu bucurie și să constate că ceea ce făcuseră făcuseră bine.
La 61 de ani, după 41 de ani de muzică, îmi venii rândul și mie să fiu „cinstit”.
– Te invit pe 29 octombrie să fii premiantul de sâmbătă, îmi spuse Dan, ești prin cetate sau călătorești pe portativ spre alte metereze.
– Săptămâna următoare merg spre târgul lui Bucur, dar în 29 răspund cu plăcere invitației tale. Mă onorează atenția ta și a onorabililor care vor fi prezenți în piață. Am să aduc cu mine și două scule muzicale, hurdy gurdy, la care destoinici menestreli cântau de prin secolul IX și fidula la care cântau truverii ce însoțeau pe templieri către Țara Sfântă.
Invitația acesta mă făcu să îmi aduc aminte de întâmplările petrecute în 41 de ani de muzică, de cetățile, castelele, bisericile și amfiteatrele în care am cântat împreună cu colegii și prietenii mei de la Canon, Diesel, Huniadi Cantores, Cimpoierii din Transilvania, Corvinia, Duo Continuo, Brandemburg, Eisenmarkt, Steel jazz caffe, Steel Blues.
Frumoase întâmplări, frumoși oameni, frumoase locuri, frumoase amintiri.
Vă mulțumesc că mi-ați dat prilejul să-mi amintesc de tot”, a mai adăugat Mircea Goian
Pentru exemplul său de dăruire, pentru modul în care și-a urmărit visul, pentru modul în care a cmpletat și completează peisajul cultural hunedorean vă propunem să ne întâlnim cu acest om sufletist și să-i spunem că-i mulțumim pentru ceea ce ne oferă din prea plinul sufletului său. Sâmbătă, 29 Octombrie 2016, ora 11.00, domnul Mircea Goian vine să-l întâlnim. Aveți ocazia să-l priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în centrul Devei, în Piața Victoriei.
Despre proiectul „Premianții fără premii”
E vremea să facem ceva.
A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.
Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi.
Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.
Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.