Complexul Energetic Hunedoara mai așteaptă, până luni, pentru a afla dacă intră sau nu în insolvență. Instanța a amânat, din nou termenul de judecată, până în data de 19 decembrie. Complexul Energetic Hunedoara a depus întâmpinare în dosarele în care mai mulți creditori îi cer insolvența. În situația de față, CEH nu poate face nicio plată către niciun furnizor, iar problema cea mai mare este la Romgaz, care urmează să sisteze furnizarea cu gaz a termocentralelor. Acest lucru poate duce, inevitabil, la oprirea activității Complexului Energetic Hunedoara.
“A fost stabilit un nou termen de judecată în vederea studierii în dosarul cauzei șI pentru ca Sindicatul Noroc Bun să îșI exprime punctual de vedere față de excepția inadmisibilității cererii de intervenție în interes propriu invocată”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalul Hunedoara.
Monika BACIU