Un vis devenit realitate. Singurul bazin didactic din judeţul Hunedoara a fost inaugurat, joi, la Petroşani într-un cadru festiv. Investiţia care s-a realizat prin Compania Naţională de Investiţii a fost finalizată la 3 ani de la începrea lucrărilor. Obiectivul care se ridică la standarde europene este un cadou de Moş Nicolae dăruit de administraţia locală din Petroşani copiilor din localitate, dar şi din întreaga Vale a Jiului.
“Fondurile sunt de la Compania Naţională de Investiţii, de la Guvernul României, cofinanţarea locală a căzut în sarcina noastră efectuarea utilităţilor, apă, canal, energie electrică şi gaz şi punerea la dispoziţie a terenului. Suma pe care consiliul local a pus-o este de aproximativ 3 miliarde şi jumătate, CNI-ul a ajuns la o sumă de 60 de miliarde. E o investiţie mare, e o investiţie modernă. Toate instalaţiile tehnice de încălzire a apei şi de clorinare sunt la ultimul standard al tehnologiei. Vom aea cele mai bune condiţii la acest bazin. Bazinul va trece în proprietatea consiliului local, urmează în câteva săptămâni să primim toate aizele de funcţionare şi să deschidem acest bazin pentru scopul pentru care el a fost realizat. În principiu, acest cadou, acest bazin av fi pentru copiii din Valea Jiului şi sperăm ca de Moş Nicolae să poată să beneficieze de acest bazin. A fost un vis de-al nostru şi al echipei pe care am avut-o alături de mine de fiecare dată, vis care nu s-ar fi putut realiza fără fondurile de la Guvernul României”, a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi.
La eveniment a fost prezent şi directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii. Pamblica inagurală a fost tăiată de edilul Tiberiu Iacob Ridzi şi de Manuela Irina Pătrăşcoiu
“Este un bazin realizat după un proiect tip care se realizazeaă în cadrul programului naţional de construcţii de interespublic sau social, program realizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii. Este al 12-lea bazin finalizat de când a început programul din anul 2009. acest obiectiv a avut o perioadă de sistare de finanţare, a fost continuat şi astăzi este finalizat. Valoarea totală a acestui obiectiv este în jur de 6,8 milioane de lei, dimensiunea bazinului este de 25 de metri X 12,5, au cinci culoare de înot cu o lăţime de 2,5 metri, este destinat uzului didactic în princiopal, după sfârşitul orelor de curs primăria îl poate da în folosinţă şi publicului larg. Este decontat în totalitate, nu avem datorii”, a declarat Manuela Irina Pătrăşcoiu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii.
Beneficiarii acestei lucrări sunt în primul rând elevii. Cu toţii se bucură de acest loc unde îşi vor putea petrece o parte din timpul liber.
“E foarte frumos. Abia aştept să vin aici să înot”, ne spune o elevă.
Realizarea acestui proiect a depins în mare măsură şi de deputatul Monica Iacob Ridzi care mereu a făcut lobby pentru finalizarea obiectivului.
Apa din bazin va avea o temperatură constantă de 28 de grade, iar cei care vor veni aici au la dispoziţie cinci culoare pentru înot.
Monika BACIU