10 ani s-au scurs de la trecerea în neființă a lui Carol Schreter, cel care a fost primarul municipiului Petroșani. Succesorul său, Tiberiu Iacob Ridzi își aduce aminte de Carol Schreter ca fiind un simbol al municipiului Petroșani.
“Cu sufletul încă cernit ne amintim că, în urmă cu 10 ani, pe data de 9 februarie 2007, pleca dintre noi CAROL SCHRETER, primar al municipiului Petroşani, un OM deosebit, preţuit de comunitatea în slujba căreia şi-a dedicat întreaga viaţă. Carol Schreter – care înainte de toate a fost OM şi după aceea director sau primar – rămâne pentru Petroșani un simbol și, pentru toți cei care l-au cunoscut, un model de urmat atât în ceea ce înseamnă profesionalismul, seriozitatea, cât și OMUL care a știut întotdeauna să îți spună o vorbă bună și să îți dea un sfat mai mult decât benefic”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Carol Schterer a fost un exemplu de urmat de către toți cei care i-au stat alături.
“Mă consider un privilegiat pentru că m-am format în munca de administraţie publică alături de acest OM deosebit. Acest OM remarcabil m-a inspirat – şi prin amintirea lui continuă să mă inspire – prin bunătate, prin cumpătare, prin calităţile unui lider autentic, prin probitate morală, profesională și politică. Carol Schreter a știut întotdeauna să rămână un reper și un OM la care te uitai cu mare admirație. Amintirea sa va rămâne veşnic în inimile celor care l-au cunoscut şi l-au apreciat!”, mai spune Iacob Ridzi.
Carol Schreter a fost primar al municipiului Petroșani pe parcursul a două mandate: între 1996-2000 din partea Partidului Alianța Civică, iar între 2004-2007 din partea PD. A fost de profesie inginer. Timp de 24 de ani, înainte de a fi ales primar, a condus mai multe exploatări miniere din Valea Jiului.
A primit distincția de cetățean de onoare al municipiului Petroșani, al orașului Várpalota din Ungaria și al orașului Uricani.
Monika BACIU