Certificatele verzi în exces scad prețul energiei
Complexul Energetic Hunedoara ar putea primi o nouă lovitură. După o perioadă de iarnă care i-a fost prielnică, lucru demonstrat și de balanța financiară, veniturile societății s-ar putea diminua considerabil. Prețul energiei electrice va scădea din cauza certificatelor verzi în exces. De la 1 aprilie, producătorii de energie regenerabilă vor primi certificatele verzi amânate în 2013, ceea ce va crește și mai mult surplusul de certificate existent pe piață. Aceste certificate au termen de valabilitate numai un an.
“Am speranța că Guvernul va trata cu responsabilitate problema certificatelor amânate. Valabilitatea acestora trebuie prelungită pe durata existenței actualei scheme de sprijin, altfel se va instala haosul în sistem. Printre cei afectați vor fi producătorii pe regenerabile, producătorii pe cărbune, băncile care au finanțat și statul român care va plăti amenzi că nu și-a îndeplinit obiectivele asumate la Bruxelles”, a declarat Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, actualmente senior consultant în cadrul Deloitte.
Fostul ministru susține că problema ar putea fi rezolvată de Guvern, care ar putea emite o hotărâre prin care să prelungească valabilitatea certificatelor verzi cu încă un an de zile.
“Proiectul de ordonanță de urgență este în aviz interministerial. Intenția Ministerului Energiei este să promoveze actul normativ în ședința de Guvern din această săptămână, în măsura în care va obține toate semnăturile necesare de pe lanțul interministerial”, au spus oficialii ministerului Energiei, potrivit Agerpress.
Pentru a încuraja energia din surse regenerabile, statul a promovat sistemul de subvenții prin certificate verzi, adică producătorii primesc gratuit aceste certificate, pe care le vând pentru un câștig suplimentar față de energia propriu-zisă. Furnizorii de energie sunt obligați să achiziționeze o anumită cotă de certificate verzi, în funcție de cantitatea de electricitate tranzacționată. În final, aceste certificate verzi sunt transferate în factura plătită de consumatori. CEH trebuie să achiziționeze și certificatele verzi.
Monika BACIU