Limitatoarele de viteză nu pot fi amplasate pe drumurile naționale. Până anul trecut, în mai multe zone cu risc de producere a accidentelor din municipiul Petroșani au fost limitatoare de viteză sau “cocoașe”, cum sunt cunoscute în rândul șoferilor. Acestea au fost îndepărtate, pe motiv că este ilegală amplasarea unor astfel de limitatoare pe drumurile naționale.
“Nu avem voie ca pe drumurile naționale să avem astfel de limitatoare pentru că e trafic greu în zonă. Limita în oraș e de 50 de km/h de la Triaj până la ieșire la Livezeni. Noi aceste limitatoare nu putem să le punem pe drumurile naționale. Traficul e greu, iar acestea se pun pe interior (în interiorul localităților-n.r.). Toate cocoașele de pe drumurile naționale le-am scos”, a declarat Daniel Vișan, director executiv DADPP Petroșani.
Un tragic eveniment rutier soldat cu moartea medicului Lucian Preda a avut loc, luni seara în zona pasarelei de la Petroșani. Nu este pentru prima dată când în zona respectivă are loc un accident de circulație. În urmă cu mai mulți ani, un alt bărbat și-a pierdut viața în același loc.
Monika BACIU