Viorel Stancu: “Nu eu sunt patronul firmei”
Sătui să nu fie băgați în seamă, sătui de faptul că își cumpără singuri echipamentele de protecție și de faptul că s-au mărit salariile preferențial, energeticienii de la Mintia au răbufnit. Angajații termocentralei Mintia de la schimbul I au refuzat să intre, ieri, la lucru, solicitând prezența directorului general al CEH, Viorel Stancu.
“Avem un protest spontan a salariaților care lucrează în tură, mai precis cei care exploatează instalațiile de cazane și turbine, pe motiv că nu au echipament de protecție, nu au primit, motivând angajatorul că nu are bani să le achiziționeze, dar în același timp angajatorul face angajări politice, majorări salariale pe alte criterii decât cele profesionale și cerem prezența ministrului pentru că solicim lămuriri și legate de viitorul termocentralei și măsuri de protecție socială în caz de disponibilizări”, a declarat Cristian Iștoc, președintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoreană.
Timp de doi ani de zile, salariații de la Mintia și-au achiziționat singuri echipamentele de lucru, deși această responsabilitate cade în sarcina angajatorului. Oamenii se plâng și de faptul că au salariile mici, acestea nefiind majorate.
“Oamenii de la această secție au salarii cuprinse între 1463 de lei și 2200 de lei. Nu au mai primit echipamente de protecție din anul 2014. Doi ani și-au cumpărat ei echipamentele și acum li se spune că nu sunt bani. Am vorbit cu directorul general și a spus că nu poate veni. El a făcut un apel către oameni să plece acasă că vine mâine (astăzi-n.r.), dar nu stă chiar așa treaba”, a mai spus sursa citată.
Energeticienii de la Mintia sunt dispuși să își achiziționeze echipamentele de protecție, însă cu condiția de a le fi majorate salariile.
“Oamenii cer și o rectificare la salarii care să le permită să își achiziționeze echipamentele cum au făcut timp de doi ani. Oamenii au făcut sacrificiul ăsta și cineva remunerează pe alții. Ei sunt emblema termocentralei și a CEH-ului, că noi producem energie electrică”, a mai spus Cristian Iștoc.
“Nu eu sunt patronul firmei”
Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Viorel Stancu susține că nu poate decide dacă este posibilă majorarea salariilor angajaților, motivând că “nu eu sunt patronul firmei”.
“Există un protest spontan al echipei de la termomecanică în care revendicau neacordarea echipamentului de protecție la termenele stabilite și faptul că s-au acordat niște măriri de salarii pe care nu le consideră corecte. Eu am avut o întâlnire programată cu CNIM-ul la Paroșeni și nu puteam să lipsesc de la această întâlnire și dacă mă duceam la Mintia nu puteam să le promit absolut nimic pentru că nu eu sunt patronul firmei până nu analizez situația și să văd despre ce a fost vorba. Să le promit la telefon că voi acorda măriri de salarii la toată lumea nu am cum până nu analizez. Eu ca să îmi depășesc bugetul, care oricum e depășit, nu pot să fac depășire de buget că mi se impută mie. Trebuie să analizez foarte clar situația. Scoatem pe SEAP și chiar dacă dânșii spun că le trebuie 50 de salopete și sunt într-un cod CPV care necesită licitație publică deschisă, nu este ca și cum aș cumpăra un top de hârtie. Inginerul șef SSM de la Complex s-a deplasat la Mintia, să își noteze problemele pe partea dumnealui, să le spună în ce fază suntem cu achizițiile de echipament. Noi fiind o firmă care am creat probleme la toată lumea sunt cazuri în care scoatem la licitație și nu se prezintă nimeni. Echipamentul este obligația angajatorului să îl acorde, nu este un drept al angajatului să îl ceară”, a declarat Viorel Stancu, directorul general al CEH.
Unul dintre angajații termocentralei de la Mintia a decis să intre în greva foamei. Acesta a fost în tură de noapte și a decis să continue protestul, prin intrarea în greva foamei.
Monika BACIU