Modificare. Zilele municipiului Petroșani au fost decalate

Zilele municipiului Petroșani, care trebuiau să aibă loc în perioada 31 mai – 4 iunie au fost decalate. Există mai multe evenimente atât locale, cât și naționale care se suprapun cu perioada inițială în care trebuiau organizate aceste manifestări, astfel că s-a luat decizia de a decala perioada.

“În data de 04.05.2017 s-a aprobat în ședința Consiliului Local, organizarea celei de-a XVI-a ediții a Zilelor municipiului Petroșani. Astfel, conform HCL 98/2017, perioada de desfășurare a acestui eveniment a fost stabilită pentru 31 mai – 4 iunie 2017. Având în veder faptul că majoritatea cetățenilor din municipiul nostrum sunt plecațI din localitate, în prima parte a lunii iunie, datorită minivacanței pe care o au toate persoanele angajate din țară, prin acordarea de zile libere de către Guvernul României, începând cu 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului, ultima zi liberă fiind 5 iunie – Ziua de Rusalii, propun COnsiliului Local o altă dată pentru organizarea activităților din cadrul Zilelor municipiului Petroșani, șI anume, o perioadă cuprinsă între 31 mai – 30 iunie”, arată nota de fundamentare.

În perioada următoare se va stabili cu exactitate data la care vor avea loc Zilele municipiului Petroșani.

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published.